Leac împotriva plictiselii

Trebuie să mă ridic în picioare şi să recunosc că, de când am aflat că Litoralul e plin de turişti, nu prea mă mai miră nimic din toate câte-mi ajung în faţa ochilor sau pe la urechi. Aşa că nu m-a mmirat, nu mi-am făcut cruce şi nu mi-am scuipat în sân nici când am citit negru  pe alb, într-un ziar din ţara noastră, că, undeva, într-o închisoare din Siberia, doi locatari şi-au mâncat cu fulgi cu tot vecinul din celulă după ce, în prealabil, l-au fiert bine în ligheanul în care, de obicei, se spălau pe rând câte unul. Iar dumneavoastră, cititori cum vă ştiu, o să-mi daţi dreptate, spunându-mi că lucruri din astea, greu de crezut sa-u mai întâmplat de-a lungul timpului şi în alte ţări din vest, din est, din sud sau din nord, unde  oameni al căror stomac se lipise bine de tot de spate  şi-au devorat prietenii, camarazii, copiii, nevestele pentru ca să supravieuţiască. Ei bine, aici v-am prins, aţi luat-o înainte cu supoziţiile fără să ştiţi cu lux de amănunte ce s-a întâmplat colo, în închisoarea aceea siberiană. Şi pentu că nu-mi place deloc să vă las nelămuriţi, am să vă spun eu ce-am auzit că s-a petrecut de fapt. Aşa, aflaţi că cei doi şi-au gătit, mestecat şi, mai apoi, digerat colegul nu pentru că le  era foame, ci pentru că pur şi simplu se plictisiseră în puşcărie. De ce se plicisiserăĂ Păi de viaţa monotonă de puşcăriaş, lipsită de griji şi de senzaţii tari. Dar eu v-am relatat toate acestea aşa, ca să mai treacă tranizţia, să mai treacă timpul în sus şi-n  jos şi să nu mă plictisesc, să nu vă plictisiţi… Bună dimineaţa! MARIUS TUCA