Jurnalul președintelui Iohannis
Ultima noapte de dragoste, prima noapte de proteste
Ce frumoasă e duminica Floriilor! De dimineață am fost cu Carmen la biserică și credeam că această duminică ar fi putut fi cea mai frumoasă duminică de când a început pandemia. Slujba, corul bisericii și mai apoi lumina caldă de primăvară erau tot atâtea frumoase argumente să se întâmple asta. Sigur, am ezitat până în ultima clipă în a merge la biserică sau a merge la schi, la Păltiniș. Ideea că ziariștii ar fi dat buzna pe pârtia de schi m-a făcut în ultima clipă să aleg, totuși, slujba. Ghinion! La schi, departe de pandemie, și de Arafat aș fi putut liniștit să nu port mască și să mă bucur de aerul curat al împrejurimilor. Nici nu mai știu de când nu am purtat mască. Poate că doar seara înainte de culcare când spun Tatăl Nostru, dar dacă stau să mă gândesc bine cred că și atunci, Carmen știe, mi-am pus masca. Chiar așa, eu de ce port mască atunci când stau singur acasă, la Palatul Cotroceni, la masă cu antrenorul meu de tenis? Cred că din cauza dobitocului de Orban, care pe vremea când era Prim Ministru s-a apucat să-și facă poze în sediul Guvernului alături de Trabucel și alți miniștrii pe deasupra, consumând și băuturi alcoolice. Mă pierd în amănunte și doar mi-am promis că în Jurnalul meu atât de intim, Jurnalul de la Păltiniș, nu au ce să caute nici măcar trecuți cu inițialele Cîțu, Bode, Voiculescu, Turcan, Arafat, Orban. Unde rămăsesem? A, da: la masa de Florii. A urmat o după-amiază liniștită, cu gândurile departe de Angela Merkel și pandemie, de Robinet Biden și restricțiile impuse de joi seara. E aproape de miezul nopții. După o zi așa frumoasă și tihnită m-a luat somnul de pe la șase. Oricum la ora aia erau toate terasele restaurantelor închise așa că m-am hotărât să iau împreună cu Carmen și antrenorul de tenis o cină frugală chiar acasă. Din păcate, ce începe frumos, așa cum a fost Sfânta Zi de duminică, a Floriilor, se poate încheia cât se poate de prost. La început când am auzit zgomotul din Piața centrală a Sibiului unde îmi parcam deunăzi Mercedesul, doar mie îmi dădusem autorizație de parcare, am crezut că a dat Dragnia din nou Ordonața 13. În primul moment m-am și repezit la dulap (dulap la dulap?) să-mi iau geaca roșie și să ies în Piață pentru a avea Guvernul meu, Parlamentul meu, Parchetul meu, telescaunul meu. Noroc cu Carmen, care, în ultima clipă mi-a spus că suntem în anul 2021 și prim ministru este Florin Cîțu. Am dat drumul la televizor pe Digi FM și, foarte ciudat, era o emisiune în reluare cu Prelipceanu care era mai prost decât în direct. Deci, călcându-mi pe inimă, am dat pe RTV unde ce am văzut nu-mi venea să cred ochilor: hoarde de săraci, analfabeți funcționali, vorba lui Andrei Caramitru, protestau pe străzile din marile orașe fără mască, fără distanțare, fără să se spele pe mâini și pe picioare. Îngrozitor. O imagine apocaliptică. De-asta au murit tinerii la Revoluție?, mi-am notat imediat întrebarea în Jurnalul de la Păltiniș, întrebându-mă în continuare unde sunt jandarmii care ne-au bătut pe noi pe 10 august și, mai ales, unde sunt Vela, Nelu Tătaru, Cîțu, unde e geaca de piele a lui Vela, unde e Raed Arafat, Rareș Bogdan, și unde e capul umflat a lui Ludovic Orban. Cu aceste întrebări în minte am adormit ținut în brațe de Carmen, turburat profund, metafizic și un pic îngândurat că totuși în noaptea asta nu am văzut-o pe Senatoarea Șoșoacă.
Pentru conformitate, a ”consemnat” jurnalistul Marius Tucă
