Jurnale de la miezul dimineţii

Ieri dimineaţă am fost invitatul emisiunii „La prima oră”, la Televiziunea Română, în sfârşit liberă, unde gazdele m-au pus la încercare „impunându-mi” transformarea „Jurnalului de la meizul nopţii” în jurnalul de la miezul dimineţii. Iată, aşadar în continuare o parte  a producţiei mele de ieri dimineaţă. Jurnalul de la miezul dimineţii. E ora 5.00, într-o bună dimineaţă a anului ’95. De mult nu mi-a mai bătut cineva în fereastră de la drum. Mă scol să dau cuvintelor de mâncare, eu m-am hrănit cu vise şi nesomn. E ora cinci şi un minut al unei dimineţi fără început. Soarele s-a grăbit să răsară cu o rază mai devreme decât era trecut în calendar. Deşteptarea, uitasem să vă spun, cu un ceas, este ca bărbieritul cu o maşină electrică. Deşteptarea cu o pasăre, nu cucul, e ca bărbieritul cu un brici. E ora 6.00 şi un pic, într-o dimineaţă cu un tip. Mă grăbesc să strivesc necazurile adunate peste noapte într-un penson. Spuma îmi  acoperă faţa pe la şase şi douăzeci, într-o dimineaţă cu miez şi melci. Lama mă lasă fără amintiri şi săruturi vechi, stabilite o vreme pe obraji, soarele îmi sărută oglinda, reflectându-se în ea. E ora şapte şi un sfert, vreme  de-o cafea şi un Kent. Mă ocup de 10-18 ani cu bărbieritul în livezile de cais, dar nu mi s-a întâmplat niciodată ce mi s-a întâmplat în această dimineaţă. Pe briciul meu cu spumă şi sânge de la tăieturi s-a aşezat cam aşa, pe la ora 8.00, o albină… Mă ocup de multă vreme cu bărbieritul în livezile de cais, dar azi, ca niciodată, mi-a înflorit, ascuns sub sânge şi spumă albă, briciul. Jurnalul de la miezul dimineţii, pentru poeţi, şoferi de autobuz, ţărani, florărese, vânzători de ziare începe cu soarele, cu răsăritul lui. Jurnalul de la miezul dimineţii, având în vedere că la noi sunt mai mulţi prozatori decât poeţi, mai mulţi şoferi de taxi decât de autobuz, începe  pentru cei mai muţi dintre oameni, nu vă enervaţi, tot cu un soare dar unul înecat într-o ceaşcă mare, plină ochi cu cafea neagră. Hei, dimineaţo, pentru tine sunt în stare o grămadă de bărbaţi însuraţi, neînsuraţi, părăsiţi sau în curs de părăsire să se scoale cu noaptea în cap ca să te vadă pe tine cât eşti de adormită, de insensibilă la liliac şi întârzierile din aşternut. Măi, dimineaţo, tacă-ţi păsăricile de pe geamurile oamenilor că mă enervez şi pun prânzul, amiaza, pe tine. Păi ce, măi, dimineaţo, tu crezi că dacă vrei un Jurnal din miezul tău, gata, vin ăştia de la ziar şi împreună cu ăilalţi de „la prima oră” şi de la televiziune în acelaşi timp şi scriu şi filmează articole cu tine. Şi dacă tot vrei să existe Jurnalul de la miezul tău, ca Jurnalul unei femei, măi, dimineaţo, primeşte din partea mea inelul de logodnă. Te iau de soţie de ochii lumii, aşa cam un an de zile, dar dacă te prind că m-ai înşelat o singură dată cu întunericul, am să te bag într-un muzeu de istorie, să vadă toţ vizitatorii  ce rea şi fără răsărit ai fost. Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ