Grevă japoneză de viaţă

Grevă la televiziune, grevă la metrou, grevă la radiocomunicaţii, greve ale foamei, greve de primăvară, greve de putere, greve peste tot acolo unde mai e ceva de revendicat, de schimbat, de doborât, de niertat. Grevă la grădiniţe – unde e turta dulce şi „eugenia” de altădată, de niciodată - greve la şcoală - unde sunt uniformele şi brânzoaicele de odinioară, grevă în uzine – unde sunt meşterii şi cele de furat de pe vremuri, grevă pe şantiere – unde e tineretul care construia cu  macaralele râzând în soare, grevă de primavară, pentru că uite, afară ninge! Unde sunt neplăcerile vechi de când lumea, unde sunt neplăcerile transformate-n plăceri, unde este mizeria cenuşie – aceea totuşi parcă era mai frumoasă decât cea colorată - unde e chenzina mică - uşor de drămuit, uşor de cheltuitĂ Aşa nu s-a mai putut, aşa nu se mai putea, nici măcar o fracţiune de secundă-n plus, nici măcar un congres, nici măcar o generaţie, dar  am dorit din tot sufletul să schimbăm ca pe nişte ciorapi neplăcerile. Am vrut o neplăcere, o altă neplăcere, unei frumoase ca cea dinainte, am vrut o neputinţă cu mai neputinţă decât înainte, am vrut o viaţă mai dulce-amară, o viaţă. Ce avem, cu ce ne umplem sacoşele, cu ce ne acoperim copiii, cu ce ne umplem buzunarele, cu ce ne acopermi inima, cu ceĂ Noi nu mai putem să schimbăm nimic, toate ne schimbă pe noi, viaţa se ştergepe picioare cu noi, oamenii se schimbă între ei crezând că aşa o să păcălească viaţa, dar ea e prea sigură de ea, ca să se lase dusă de nas, de amintiri… Merită, oameni buni, să-i trântim o grevă japoneză de viaţă, să vadă şi ea, viaţa, ce înseamnă să nu mai aibă nimic de hărţuit, de învins, de lovit, să vadă şi ea mama ei de viaţă, ce-nseamnă să nu mai aibă viaţă. Vieţii nu-i pasă, uite, a încins primăvara asta cu un brâu de zăpadă şi ea, primăvara, tace din toţi copacii. Nu mai sat pe gânduri, băi primăvară, intră-n grevă, astea nu sunt condiţii de muncă pentru o primăvară ca tine, nu te uiţi, ninge, înţelegi ninge! Bună dimineaţa!

MARIUS TUCA