Glezne-n lighean şi poale-n brâu

Dragi cititori, pentru acest sfârşit de săptămână, eu, redactorul şef, vă recomand câteva chestii care să vă mai încălzească niţel. Aşadar, luaţi un lighean, umpleţi-l cu apă caldă, chiar fierbinte, şi băgaţi-vă picioarele, nu înainte de a pune un pic de sare, pe care o puteţi procura de pe orice trotuar din Bucureşti. Sau de pe banchetele maşinilor, ştiţi, antiderapantele au mai împrăştiat pe ici-pe colo.  Zis şi făcut. Puneţi apoi nişte ţuică la fiert – nu uitaţi piperul – şi legaţi-vă un prosop, un fular sau o basma pe cap şi fumaţi pipă, asta vă face să aveţi aerul rece din calorifere, cum că viaţa e făcută din ţurţuri şi nămeţi. Adicătelea e trecătoare, ce să mai lungim vorba, că s-a fiert ţuica şi dacă laşi prea mult ibricul, primit moştenire, pe studioul patru din sufragerie se duce lacul şi vine soacra să-ţi spună iar povestea aia, cum a pornit  ea de la lingură. E treaba ei, în definitiv, să dea cu gura, dar te enervezi şi îţi strică toată charisma venită de la lighean, apă fierbinte, sare, pipă, basma, nu de altceva. Altfel, în alte situaţii vreau să zic, madame ar merita să-i faci ligheanul pălărie curgătoare, dă Doamne să iasă soare. Să revenim, este aproape logic ca atunci când stai cu gleznele la murat şi te gândeşti la ţărişoara asta, mama ei de criză, să ţi se facă o foame soră cu Uniunea Sovietică. Nu sta prea mult pe gânduri, omule, pune mâna pe telefon şi cheamă un Ion, o Ioană, un Ionel, o Ionelă să vină să petreacă la tine. Nu uita însă să le spui să agaţe în drum şi oala cu sarmale, platourile cu poale-n brâu, pe scurt, cât mai multă haleală că uite, crivăţul bate-n geam şi, deci, vin vremurile grele. Veniţi Ioane, veniţi Ioni/ cu ligheanul în picioare vă întâmpin/ Veniţi Ioane, veniţi Ioni/ cu cinci damigene de vin. Să fie roşu, cum era comunismul-n floare, altfel vă zic de-acum bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ