Ghiurghiuliul

Vestea tristă, cum că preţul vinului se va dubla, căzu ca un trăznet asupra ţării. Hai să zicem, se scumpeşte pâinea, treacă-meargă, mai pui pe masă un boţ din mămăliga explodată în decembrie ’89. Creşte peţul cărnii?  Nu-i nimic, faci o oală zdravănă de fasole şi cu nişte murături dai o recepţie la care inviţi toată strada şi-ţi mai rămâne să-i trimţi şi lui conu’ Stoica o porţie, care la rândul său mai dă la alţi şapte colegi de celulă.  Se scumpeşte lumina? Nici un deranj: scoţi frigiderul din funcţiune că şi-aşa, pentru  o legătură de morcovi şi trei ouă nu-şi are rostul. Dar să scumpeşti  vinul, materie primă pe plaiurile noastre, asta aduce deja a genocid. Păi, oameni buni, dacă dumneavoastră credeţi că tot ceea ce vă înconjoară nu are măcar o picătură de vin, vă înşelaţi amarnic. De la Decebal încoace, marile realizări ale României au la bază vinul – fie alb, fie roşu, fie auriu – şi fără el eram mai săraci sau mai bogaţi cu două războaie mondiale, cu două-trei teritorii, o Mioriţă, o Masă a Tăcerii, o Ciuleandră. Păi, economia asta a noastră prăpădită şi slabă n-ar mai exista fără o Grasă de Cotnari sau o Busuioacă de Bohotin! Auzi la ei! Să scumpească vinul? Păi cum credeţi, însetaţi cititori, că am reuşit să stăm noi aici „de mii de ani?” Dacă dvs. spuneţi că forţa noastră a stat în spadă şi foc, vă înşelaţi amarnic. Puterea noastră a venit din butucul de viţă-de-vie, iar în spatele marilor victorii pe câmpul de luptă stau podgoriile întinse de la Panciu, Odobeşti, Drăgăşani, Târnave, Niculiţel, Ştefăneşti, Valea Călugărească… iar dumneavoastră scumpiţi vinul, ai? Şi de-ar fi ca într-o zi să vă lase puterile stimaţi cititori tăiaţi-vă o venă şi turnaţi un pahar de ghiurghiuliu. Noroc, sănătate şi bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ