Într-un interviu publicat și pe Autoblog.md., Dieter Zetsche (directorul general al corporației „Daimler AG”, cea care deține marca „Mercedes Benz”) face niște previziuni cutremurătoare. Așadar, potrivit neamțului, „în SUA, avocaţii tineri nu mai au job-uri. Soft-urile, precum IBM Watson, îţi dau sfaturi legale în câteva secunde, cu o acurateţe de 90%, versus 70% cât îţi dau oamenii. (...) Dacă planifici sau studiezi deja Dreptul, la universitate, opreşte-te, deoarece în viitorul care bate la uşă vor fi cu 90% mai puţini avocaţi sau specialişti în drept!” Mai mult, „acelaşi software IBM Watson reuşeşte în prezent să pună diagnosticul de cancer cu o precizie de patru ori mai mare decât oamenii.”
De asemenea, până în 2030, calculatoarele vor fi superioare oamenilor, iar „din 2020 industria constructoare de maşini se va schimba şi va începe să falimenteze treptat. Nu vei mai avea nevoie de o maşină personală. Tu şi copiii tăi vor putea chema o maşină printr-o aplicaţie mobilă. Maşina va fi fără şofer, tu vei plăti doar şi ea te va duce la destinaţie. În concluzie: nimeni nu va mai avea maşini-proprietate, însă toţi vom avea acces la ele. Lucrul menţionat anterior va transforma oraşele, pentru că parcările vor constitui doar 5% din suprafaţa acestora. 90-95% dintre «fostele» terenuri de parcare vor deveni parcuri de joacă. Potrivit statisticilor,anual îşi pierd viaţa 1,2 milioane de oameni în accidente rutiere, câte un om la 100 000 de kilometri. Maşinile autonome vor salva anual vieţile a un milion de oameni, iar rata mortalităţii va fi de un om la 10 milioane de kilometri. Companiile producătoare de maşini tradiţionale din prezent, o mare parte dintre ele, practic vor înceta să mai existe.(...) Odată cu apariţia automobilelor autonome, asigurările auto vor deveni iniţial de 100 de ori mai ieftine, iar ulterior această afacere va dispărea complet, asta pentru că va exista comunicare între maşini, fapt care va duce la prevenirea accidentelor rutiere. Vor dispărea şi agenţiile imobiliare. Nimeni nu îşi va mai cumpăra o locuinţă pentru că toţi vor locui în spaţii închiriate, şi asta pentru că se va putea munci în timpul călătoriilor şi astfel oamenii vor căuta mereu un loc mult mai frumos pentru a trăi. Oraşele vor fi silenţioase pentru că vor fi maşini electrice. Respectiv vor fi mai curate şi va fi mai uşor de locuit în ele.” Și, în cele din urmă, „până în 2027 , 10% din tot ce se va produce va fi imprimat 3D. Dacă aveţi în prezent idei de business, nu le începeţi dacă nu funcţionează în acord şi relaţie cu smartphone-ul. De asemenea, ideile de afaceri care au avut succes în secolul XX, nu îl vor mai avea deloc în secolul XXI. 70-80% dintre job-urile actuale vor dispărea î
n următorii 20 de ani. Vor apărea altele noi, dar nu se cunoaşte dacă vor fi suficiente. Vom avea în viitor fermieri-roboţi la 100 de dolari bucata. Vor munci în locul nostru , iar acest lucru va revoluţiona agricultura, mai ales în ţările din lumea a 3-a (gen cele din Africa). Aeroponica, cultivarea plantelor fără sol şi practic «în aer», se va dezvolta foarte mult. De asemenea, pe piaţă vor fi aduse produse alternative care vor conţine mai multe proteine decât carnea obişnuită, ce-i drept, făcute din insecte. Până în 2020 vor exista aplicaţii care vor detecta dacă minţim sau vrem să înşelăm pe cineva.”
Mă ia cu fiori pe șira spinării, sumbră perspectivă ! Comentariile sunt de prisos. Într-adevăr, progresul este „inevitabil, fatal ca moartea. Și ca viața” (1) ...
Marian Nazat (www.mariannazat.ro)
[1] José Saramago, Cain