m-am gândit mult dacă să-ți scriu ori nu. Știu că mă urăști, știu că nu citești decât ceea ce ți se livrează de-a gata pe rețeaua al cărei sclav ai devenit. Voluntar și năsilnic, gata să sari la beregata oricui nu-ți împărtășește frustrările, obsesiile. De fapt nu ale tale, ci ale influencer-ului tău, un fel de guru, un fel de sectant-șef. Nevoia de validare te-a silit, în lipsa unei armături interioare solide, să te întovărășești cu alții așijderea ție. Validarea prin cel de lângă tine întru hulă și pizmă.
Te lauzi că ești educat, nu ca ăia fără dinți, însă cei mai detestabili sunt proștii cu diplomă. Când o să te maturizezi, o să înțelegi cu adevărat ce înseamnă prostul cu studii. Argumentul tău e înjurătura groasă, scabroasă și pumnul arătat amenințător spre interlocutorul vinovat că susține alte idei. Cordialitatea polemicii te irită, ea presupune niscaiva cărți rumegate în spaimele frământării, dar îndoiala te sperie de moarte. Tu ai numai certitudini, ai tăi sunt de-a valma buni, iar ceilalți, niște declasați. Nostalgici și comuniști, dușmani ai poporului tău dependent de internet, de reclame tâmpe și de felurite semne distinctive exterioare. Chiar, nu ai observat că vă îmbrăcați și vă comportați la fel, că debitați aceleași enormități, că sunteți ușor confundabili unii cu alții ? Sigur, corporatismul te-a obligat să te lepezi de individualitate, de originalitate, altminteri te-ar fi concediat grabnic. Procedurile corporatiste, teambuilding-urile udate din belșug cu alcool și plăceri extravagante, statul cu orele în halele imense, sub ochii vigilenți ai boss-ului te-au depersonalizat. Ai învățat să trăiești prin mimetism, conștient că părerile personale, contrare politicii firmei, te vor transforma în disident, în corp străin. De aici și până la concediere nu mai e decât un pas, mic și inevitabil, așa că te-ai anulat ca persoană. Te-ai interșanjabilizat very fast, fiindcă e cool și fast, gesturile de revoltă nu țin de foame.
Aș fi putut să-ți fiu tată și zău că m-aș fi străduit din răsputeri să te învăț lecția măsurii. Și a iubirii, în contrast cu vrajba. Ți-aș fi repetat întruna că „trebuie să crești încet, la fel cum cresc copacii” (1) și că „violența e cumplită, nu atât prin chinurile ei, cât pentru că provoacă ură.” (2) Sau că „libertatea va fi mai degrabă distrusă de cei care abuzează de ea, decât de cei care luptă împotriva ei.” (3) Te-aș fi rugat să-ți ierți părinții și bunicii pentru neputința lor de a-ți da o țară mai bună, o lume mai dreaptă. Aidoma ție și ei au crezut că le vor schimba în bine, și ei au zbierat că generațiile dinaintea lor au pactizat cu demonii sociali și politici ai vremii... Îți voi mărturisi ceva dureros, deși mă vei desfide și mai mult: în decembrie 1989, asasinarea soților Ceaușescu m-a bucurat, mi se părea o exorcizare inevitabilă a răului. Din nefericire, asemenea mie s-au comportat cam toți românii. Puțini au rămas lucizi în clipele acelea de demență colectivă abil indusă de păpușarii internaționali. Deunăzi, te-am zărit în piață desfăcând cu obscen entuziasm o sticlă de șampanie și chiuind animalic că un semen de-al tău era îmbrâncit pe drumul carcerei, al detenției politice. Te-am privit o clipă, uluit și scârbit, amintindu-mi de mine, de cel din zilele celui mai sângeros, mai dezonorant Crăciun din istoria noastră recentă, și mi-a venit să iau în șuturi din nou condiția umană.
Te compătimesc, cu un soi de dispreț, ori de câte ori te aud că vrei o țară ca afară. Omiți un amănunt important: acolo, luarea cu asalt a străzii se pedepsește adesea cu închisoarea ! Ca și protestele neautorizate, ca și agresarea persoanelor aflate în opoziție cu instinctele tale de gang. Ca să trăim ca afară e nevoie de muncă, disciplină și răbdare, de o civilizație a conviețuirii armonioase, nu de război civil. De suportare reciprocă, căci tu ai ce învăța de la mine, iar eu, de la tine.
Dacă vei pricepe că amândoi iubim aceeași țară, România, și că îi vrem sănătatea și cumsecădenia, înseamnă că nu mi-am irosit câteva minute mâzgălind foaia de hârtie sub care îmi așez numele. Dacă nu, te invit peste douăzeci de ani să-mi povestești cum te-a delabrat pe dinlăuntru ura exersată programatic și speculată de carnasierii politicii mondializării.
Așadar, la bună vedere, dragul meu haștagist !
P.S. Găsesc în răspunsul unui jurnalist de la Sky News Australia către tinerii protestatari întru protejarea climei, niscaiva observații care te-ar putea interesa, dragul meu haștagist, așa încât le reproduc aici: „Sunteți prima generație care a cerut aer condiționat în fiecare clasă, lecțiile voastre sunt toate făcute la computer, aveți televizor în fiecare cameră, petreceţi toată ziua folosind mijloace electronice, majoritatea mergeţi la şcoală în autoturisme în loc să mergeți cu transport public. Sunteţi cel mai mare consumator de bunuri de larg consum din istorie, cumpărând încontinuu cele mai scumpe haine pentru a fi «la modă». Până și protestul vostru este mediatizat prin mijloace digitale și electronice. Așa că, înainte de a protesta, opriți aerul condiționat, mergeți la școală pe jos, opriți telefoanele, citiți o carte și făceți-vă un sandwich în loc să cumpărați mâncare ambalată. Din păcate, nimic din toate acestea nu se va întâmpla, pentru că sunteţi egoişti, prost educaţi şi manipulaţi de oameni care vă folosesc şi vă conving de multe lucruri. Inclusiv de faptul că acest protest este o cauză nobilă, în timp ce voi vă bucuraţi de cel mai sălbatic lux occidental.
Treziți-vă, maturizați-vă și închideți gura! Informați-vă despre fapte înainte de a protesta!”
Marian Nazat (www.mariannazat.ro)
[1] Lev Nikolaevici Tolstoi, Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907-1910)
[1] Ibidem
[1] John Galsworthy, Forsyte Saga
