Deci, practic, există două feluri de “scriitori”: scriitori care scriu despre cazul Bodnariu şi “scriitori” care scriu despre “scriitorii” despre cazul Bodnariu.
Cei din urmă sînt foarte, dar foarte ironici. Am apreciat-o. Bun. Acuma, c-am zis-o p-asta, să mai zic şi că astăzi se organizează proteste în 21 de ţări pentru susţinerea cauzei familiei Bodnariu, în esenţă, pentru întoarcerea copiilor în familie.
Am văzut că sînt doi miniştri norvegieni care au întors tunurile pe restul lumii, acuzînd-o că duce o cruciadă împotriva ţării lor.
Cînd dai vina pe altul pentru propriile tale decizii e clar că nu găseşti alte argumente, mai puternice, mai autentice, mai “din tine”, ca să te justifici mai ntîi în faţa propriei tale conştiinţe de doi lei şi apoi în faţa celorlalţi.
Ei spun că atîta vreme cît eşti în Norvegia, trebuie să respecţi regulile acestui stat. E clar!
“Copiilor ălora li s-au aplicat corecţii corporale”, se justifică autorităţile norvegiene, “într-atît de mari, încît au fost nevoite să ia măsura izolării lor de familie”.
Bun. E clar, am mai scris despre asta, în privinţa corecţiei corporale a copiilor, toleranţă zero! Nici un părinte nu are dreptul să-şi lovească copilul.
Nu există “unde dă mama creşte” sau “bătaia e ruptă din rai”. Ȋnţeleg, însă, că şi copiii îşi doresc întoarcerea lor acasă.
Păi dacă ei înşişi îşi doresc asta, cine sînt autorităţile norvegiene să le refuze acest drept? Nu cred că nu mai pot ele de grija copiilor, sincer.
Şi cine suportă cheltuielile cu copiii familiilor-foster? Au şi familiile-foster un beneficiu financiar pentru că “adoptă” un copil?
Şi cît de mult îi iubesc? Cîtă grijă şi cîtă atenţie le oferă? Le pasă la fel de mult de educaţia şi de buna lor dezvoltare spirituală, intelectuală cum le pasă de propriii lor copii?
Sînt copiii fericiţi în familiile lor foster?
O dată pe an,familia ai cărei copii au fost luaţi are dreptul să conteste în instanţă decizia autorităţilor. Asta e o chestie de ochii lumii, care mimează Drepturile Omului.
Eu cred că e altceva la mijloc. Un aşa-zis asistent dintr-ăsta social cîştigă foarte mulţi bani cînd ia un copil dintr-o familie. Ca un bonus.
Mi se pare mie că un copil a fost abuzat? Poc, mă duc repede să-l iau din familie şi, ca să fiu şi mai veridic, le spun reporterilor că abia îmi ţin lacrimile, în timp ce în cont îmi intră 7 000 de euro dintr-o lovitură.
Aceste cuvinte ne doare!
Excesul de zel pe care-l practică autorităţile norvegiene în privinţa grijii sociale manifestate pentru copii e cel puţin dubitabil.
Ȋntr-o lume în care nimănui nu-i pasă de nimeni, uite că s-a găsit Norvegiei să-i pese de copiii familiei Bodnariu. Foarte bine, bravo ei!
Astăzi, 16 aprilie, oameni din 21 de ţări manifestează pentru întoarcerea copiilor #Bodnariu în familia lor.
Or fi toţi, din Olanda pînă-n Noua Zeelandă, nişte nebuni?
