După americani, iacătă că s-au gândit şi moldovenii să-şi ia un preşedinte prieten cu licuriciul de la răsărit. Sigur, în cazul ăsta ambiţiile Modovei de a deveni o ţară europeană depăşesc cu puţin genunchiul broaştei, dar, cine ştie, dacă prieteşugul e adânc, poate se integrează în Statele Unite ale lui Trump.
Pentru mine unul, însă, îngrijorător este ce se întâmplă în jurul nostru.
Bulgarii şi-au pus preşedinte un castravete care e de părere că ruşii au avut dreptate când au anexat Crimeea dar, să te ţii curvăsărie, promite că n-o să calce strâmb pe poteca Europeană şi Nord-Atlantică, moldovenii au un degrabă închinător la seceră şi ciocan şi aprig căutător de lumină la felinarul din Moscova şi, colac peste pupăză, se mai apropie şi alegerile noastre.
Vorba ceea, dacă nu merge anschluss-ul cu tancuri, avioane şi toate cele de cuviinţă, Crimeea-style, taica Putin trage speranţa să refacă URSS, "lumina popoarelor", mai pe uşa din dos.
Şi-uite-aşa, peste noapte, ne-am trezit că frumosul pod de flori s-a transformat în gard de mărăcini. Însă mă gândesc că e binevenit.
De ce? Pentru că nimic nu e mai contagios şi mai periculos că prostia.
