De la Nistru pân’ laTisa/ Tot românu’ dinamitu-s-a

Ce ne făcuşi Veto, ce ne făcuşi? Fiţi-ar bomba de fâs, de răs, să-ţi fie! Nu mai poate omul să ridice capacul de la oală că, pac, sare nevasta de-l pune pe burtă. Cică o perişoară din ciorbă ar fi falsă şi dacă Vasile pune lingura pe ea sare toată Eurpoa de Est în aer. Toată ziuă-bună ziua, unii care se plictisesc rău de tot, se conversează la telefon cu Serviciul Arme şi Muniţii al Poliţiei de câte ori li se pare că ceasu le ticăie într-un mod ciudat. Bombă la Suceava,  bombă la Iaşi, bombă în avion, bombă pe „Naţional” – a bătut Rapidul, bombă la tine, bombă la mine – taci, nu cobi! – bombă în Partidul Liberal ’93 de împărţit cu doi şi înmulţit cu nouă negri mititei, bombă în Partidul Alianţei Civice, fâsss în Convenţia Democratică, bombă. Blestemele noastre  populare, cuibărite la gura omului de sute de ani, suferă şi ele schimbări importante de la Veta încoace. A trecut vremea expresiilor de genul „arză-te-ar focul să te ardă”, „crăpa-ţi-ar pantalonii”, „pupa-te-aş rece”, folclorul nostru făcând paşi importanţi spre vest. Ia fiţi atenţi: „să-ţi dea Dumnezeu. O bombă în torpedou” / „câte pietre ai pe casă/ atâtea bombe artizanale să ai sub masă”, „bombă-bombă mititică/ să-l arunci în aer pe Florică”, sau ceva mai sofisticat: „de la Nistru pân’la Tisa, tot românu dinamitu-s-a”. Bombă-n oala cu sarmale, bombă-n clasa muncitoare, bombă pe ogoare, toată ţara stă cu frică să nu pună cineva o bombă sub ea… hopa, ia staţi niţel că-mi ticăie ceva sub birou… buuuuum. Erau nişte bomboane „Tic-tac”… Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ