De la cârciumioara la şosea la zgâitul în vitrine

„Hai să ne întâlnim sâmbătă seara/ într-o cârciumioară la şosea/ unde cântă un pian şi o vioară”… am ajuns să ne hrănim cu cuvinte, şi acelea  adunate de prin trecut, din amintiri. Am uitat să mai trăim! Ce-aţi făcut oameni buni, tineri şi bătrâni, familii  şi iubiţi, sâmbătă seara? Aud? Nu vă e ruşine să staţi sâmbătă de sâmbătă cu ochii lipiţi de trenciul lui Colombo? Trebuie să cadă un avion pentru a înţelege că viaţa asta e un câine de pripas, gata, să fie izgonit de lângă casa omului, când  îi e lumea - Europa, America - mai dragă? Nu vă e dor de sfârâitul de mici care odinioară acoperea orăcăitul  broaştelor, „La bordei”, nu vă e dor de berea la halbă cu gulerul ridicat ca de iarnă? Nu vă e dor, oameni buni de o plimbare, fie ea şi cu nepoţi, pe Calea Vicotriei? Lăsaţi la o parte problemele mari ale societăţii, ale vieţii, filozofii, ieşiţi la plimabre pe Corso şi zgâiţi-vă în vitrine ca nişte copii. Nu tânjiţi după o viaţă de mic, de foarte mic burgheză? Luaţi tot ce micşă în casă şi haidem într-o cârciumioară la şosea, se ne umplem locurile goale din suflet cu vin de buturugă! Unde sunt oare teribilele cârciumioare unde puteai să mănânci ghiveci, sos cu bame, uger preparat la nisip? Suntem nişte moşi înainte de vreme, trăim dintr-un trecut printr-un cordon ombilical al timpului, gata pregătiţi, am da orice să ne aşezăm la o masă cu mămăligă peşte şi saramură, într-o cârciumioară îmbrăcată într-o „băsmăluţă roşioară”, cu Maria Tănase la masa alăturată cântând dumnezeieşte. „Aseară ţi-am luat cercei”, „Hai să ne întâlnim sâmbătă seara/ într-o cârciumioară la şosea”… Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ