Cuvinte încondeiate

30 Apr 1994
Cuvinte încondeiate
A venit şi ziua în care orgoliile politice, şomajul, inflaţia se vor îneca în vinul negru de ţară, iar aburii dumnezeieşti de cozonac se vor întâlni într-un nimb deasupra capului fiecăruia dintre noi. A venit şi ziua când ciocnirile între ideologiile de partid nu vor avea loc decât la nivel de ouă roşii şi va fi o plăcere pentru noi toţi să vedem o astfel de ciocnire între Ion Iliescu şi Corneliu Coposu. Ţara se ridică şi iese la iarbă verde, departe de deşertăciunea vorbelor goale rostite pe ici, pe colo, ţara doreşte să-i ierte pe cei ce conduc, ţara miroase a Paşti şi intră în desenele făcute cu mâna pe ouăle încondeiate.

Eu tot încerc să  încondeiez, de o vreme încoace, nişte cuvinte în acest colţişor de pagină, dar ele se destramă mereu în mâinile dumneavoastră. Măcar astăzi strângeţi-le şi puneţi-le deoparte, că cine ştie când o să vă trebuiască. Deocamdată, dumneavoastră să vă pierdeţi prin fumul de scrumbie făcută pe grătar şi miresmele unui miel tăvălit prin stufat de usturoi.

Hristos a înviat!

 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră