Am avut o prietenă ţigancă, acuma ne-am certat, nu mai sîntem prietene. Era d-aia adevărată, cu fuste largi şi lungi, scoasă la cerşit, cu copii după ea… tot tacîmu.
Cică ţigăncile nu fură cînd sînt gravide. Cică bebeluşul se naşte cu semne corespunzătoare.
Adică, dacă, de exemplu, fură o haină, bebe se naşte cu un semn pe corp, dacă fură încălţăminte se naşte cu semn pe tălpi şi tot aşa.
Păi asta-i foarte bine. Pentru că dacă fură bani, de xemplu, ce semn ar putea să-i iasă bebeluşului şi unde? Sau dacă fură un telefon. Se naşte cu semnul unui telefon pe corp?
Exclus. Universul nu era pregătit de telefoane cînd s-a inventat superstiţia asta, deci cred c-ar putea să scape mult mai uşor.
Țiganca mea cum s-a împrietenit ea cu mine. Odată mi-a zis că să-i dau o pîine că ea nu poate s-o fure, că-i gravidă.
După ce i-am luat pîinea a zis că să-i iau şi nişte măsline că pofteşte. I-am luat şi măsline. După ce i-am luat măslinele, a zis că să-i iau lu fi-su o pereche de tenişi, că a crescut şi i-au rămas mici ăia pe care-i are şi-l strîng.
M-am simţit vinovată. Pana mea. I-am luat nişte tenişi, acolo. Nu costau cine ştie ce dar ştiam că fata mă face şi eu nu eram capabilă să reacţionez.
După ce i-am luat tenişii lu fi-su am băgat viteză dar destinu-i curv şi io sînt proastă, aşa cum am stabilit şi în alte împrejurări, astfel că ţiganca a fost capabilă să mă mai facă de 15 lei ca să-l ducă, cică, la frizer p-ăla micu.
“Ia-i, fată, na”. Mă simţeam vinovată că eu aveam şi ea n-avea şi atunci i-am dat. Pana mea.
Ulterior, ţiganca s-a împrietenit la maxim cu mine. Ajunsesem să-i dau sume considerabile. Dar eu tot aşteptam să nască şi ţiganca nu mai năştea.
După spusesle ei, ar fi trebuit să nască la patru luni după ce ne-am împrietenit dar nimic. Am întrebat-o odată, “fată, da tu nu mai naşti? Şi unde ţi-e burta aia de gravidă? Tu unde-ţi ţii bebele? Ȋn pungă, Doamne, iartă-mă?!”
Am văzut-o cum i se învîrteau rotiţele-n cap. Uitase că mă minţise dar n-a dat nimic pe goarnă, mi-a zis c-a pierdut sarcina la puţină vreme.
Hai, mă, mă leşi??? Cît de proastă să fiu şi eu? M-a buşit rîsu.
Cu toate că m-a minţit în nenumărate rînduri, am continuat să-i dau. Şi nu numai eu, să ne-nţelegem. Mai toată lumea.
Ajunsesem să-i iau detergent, caserole cu carne, apă, sucuri, fructe… ba fata ajunsese pînă într-acolo încît să-mi ceară şampon special pentru copii.
Deci să ne-nţelegem, fata mă făcea iar eu ştiam că mă facea şi stăteam să mă facă.
N-am să înţeleg mecanismul ăsta. Fapt e că, la un moment dat, mi s-a pus pata cînd i-am văzut copiii îmbrăcaţi subţire şi tremurînd ascunşi după un colţ, unde le spusese ea să stea.
Mie-mi spusese că-i sînt copiii acasă, bolnavi. Iar mă înduioşasem. I-am luat ce mi-a cerut, apoi i-am văzut copiii chirciţi de frig, după colţul magazinului.
De atunci şi pînă-n sfînta zi de azi, nu ne mai vorbim.
