Cum să faci o ştire beton

Sînt şi io un telespectator fidel şi aş vrea să fac o reclamaţie la protecţia consumatorului fidel de porcării ştiri. Dacă s-ar putea să se schimbe headline-urile cu violuri în headline-uri cu mai mulţi morţi. Spun asta pentru că am constatat cu propiul meu cap că nu mai reacţionez cum trebuie la cuvîntul ăsta, “viol”, nu mai am nici o tresărire, nici o revoltă, nu mai simt nimic, m-am handicapat emoţional şi aş vrea să-mi recapăt emoţionalul pierdut din cauza acestor ştiri banale.

Mă rog, ştire banală să spunem că e o contradicţie în termini dar înţelegeţi ce vreau să spun. Fac un apel pe această cale la toţi producătorii şi la toţi editorii de ştiri să se facă jurnale numai cu morţi, deoarece am o relaţie foarte bună cu moartea şi o relaţie foarte proastă cu viaţa. Ca telespectator fidel, cosumator grobian de ştiri, faptul că doi poliţişti au violat o puştoaică, faptul că trei derbedei au violat o fată de 21 de ani, faptul că concubinul i-a violat fata concubinei, faptul că soţul asistentului maternal a violat o fată pe care doamna o avea în îngrijire, faptul că un dobitoc senil de 67 de ani a violat trei fete de cinci, şase şi unşpe ani, faptul că un cretin pedofil a dat iama într-un grup de copii cu intenţia clară de a viola şi el ceva, faptul că şapte tîmpiţi din Vaslui au violat o fată pe un cîmp şi multe alte fapte de acest fel pe care nu mai suport să le mai scriu s-au întîmplat şi poate se întîmplă chiar în momentul ăsta au devenit, pe bune, o banalitate.

Toată lumea violează cîte ceva, e în firea lucrurilor!

Degeaba încercaţi să îmbrăcaţi ştirea cît mai senzaţional. Un viol rămîne ceea ce a devenit de curînd: un fapt banal care nu mai trezeşte nici interes, nici revoltă, nici nimic.

Cu moartea, în schimb, cu moartea e altceva. Dacă de viol mai scăpăm cum mai scăpăm, de moarte nu scăpăm sigur. Aici, fascinaţia omului pentru moarte e dintotdeauna şi o să fie întotdeauna. Oricine e impresionat de o moarte. Cînd vezi un cortegiu pe stradă te gîndeşti la moarte (dohhh!). Cînd traversezi strada te asiguri că nu vine vreo maşină, ca să nu te omoare. Cînd cumperi de la piaţă te uiţi la etichetă ca să eviţi ceva ce ar putea să-ţi fie fatal. Grija omului nostru pentru propriul corp a devenit un scop în sine, un mod de viaţă. Mulţi trăiesc ca să nu moară şi parcă asta le ajunge. Sînt mulţumiţi aşa. D-aia s-a dezvoltat atît de tare industria asta farmaceutică, pentru că trăim ca să nu murim, pentru că nu vrem să murim. Deci. O ştire cu o moarte are în ea mereu senzaţionalul.

“A murit nu-ştiu-cine!”, “Hai, nu mă-nnebuni! Da’ cum???”.

A, şi vă rog mult, cînd scrieţi ştiri despre moartea unor artişti celebri, vă rog io mult, băgaţi-o p-aia cu “s-a dus să joace pe scena din ceruri” sau “s-a dus să scrie editoriale la îngeri” sau “s-a dus să joace tenis cu Dumnezeu”. Astea sînt colosale. Aşa se face o ştire adevărată!