Mi se întâmplă de câteva zile, deşi cred că se întâmplă de mult mai multă vreme, numai că n-am băgat eu de seamă, mi se întâmplă, spuneam, să am întâlniri zilnice de gradul 3 cu rucsaci, sacoşe şi, în general ce cară omul după el când pleacă de acasă de zici că se mută.
Probabil aţi văzut prin mijloacele de transport în comun nişte afişe în care cetăţenii sunt rugaţi să-şi dea jos harnaşamentul în momentul în care se urcă. Sigur, afişele sunt pentru cei care ştiu să citească sau cei cărora chiar le pasă.
Pentru că, nu-i aşa, e mult mai comod să ţii rucsacul în spate iar eu să stau pe lângă tine în poziţia semnului de întrebare. E mai uşor să ţii ditamai geanta pe umăr iar eu să fac cristiane, slalomand agil printre călători. Iar dacă din măreaţa paporniţă mai emană şi un miros care te face să-l invoci pe zeul dac Zdamăsis, serviciul e complet, ziua ţi-e luminoasă şi fericită.
Poate iarăşi o să spuneţi că mi se năzare mie şi că mi-a căşunat pe cei care pleacă la serviciu de zici că pleacă în armată.
Dar nu asta e ideea, ideea e cât ne mai pasă de cei din jur, cât ne mai interesează să nu-i deranjăm pe alţii. Şi le mai sare unora muştarul că nu sunt respectaţi de alţii, ca sunt agasați de concetățeni. E o vorbă veche de când lumea care spune că dacă vrei să fii respectat, e bine să oferi respect la rândul tău.
Deci nu e vorba despre traiste, paporniţe, rucsaci şi alte sarsanele, e vorba de respectul faţă de ceilalţi, un obicei pe cale de dispariţie, din păcate.
