Am fost admonestat zilele trecute, după ce am scris despre sârba cu strigături şi pulane ca la uşa cortului portocaliu, de la mitingul unionist. Ba că nu-s patriot, ba că-s vândut lu' Soros, ba că nu înţeleg durerea fraţilor de peste Prut.
Aşa că am stat puţin cu ochii pe alegerile de dincolo de podul de flori, să văd cât de dornici sunt fraţii noştri să dea buzna în Europa, mâna-n mâna cu noi. Şi m-am lămurit.
Era cât pe ce să iasă chiar din primul tur Igor Dodon, criptocomunist de fel şi mare prieten cu felinarul roşu de la Moscova, el însuşi un mic Putin în ţara lui. A luat doar 48% în final, dar n-am nicio emoţie că va câştiga în turul doi. Proeuropenii au reuşit să ia doar 38%.
Dodon zice că "Moldova are viitor", doar că mă tem că viitorul e văzut de cetăţeanul în cauză, la braţetă cu tătucul de la răsărit, într-un etern periplu după "davai ceas, davai palton". Iar moldovenii ar trebui să înveţe că nu merge şi cu slănina-n pod şi cu buzele unse.
Dar nici noi nu ne omorâm prea tare să-i pilduim, aşa că până una alta, cine ştie, poate mai zboară nişte bani peste podul de flori, c-aşa suntem noi, prietenoşi, dăm şi cămeşa de pe noi ca fraţii să trăiască mai bine, în vreme ce ei fac fix ca inundaţii din Vaslui, care se uitau de la birt cum le săltau soldaţii diguri, să nu-i ia apa.
Aşa că întrebarea îmi revine obsedant: cu cine vrem noi să ne unim de fapt?
