Nu e lider politic din lumea asta care să nu se fi crezut Michael Jackson măcar o singură dată în viaţă. Cel puţin Bill Clinton, soţul dnei Hillary şi în acelaşi timp preşedintele SUA, aproape n-avea încotro având în vedere că stă aşa aproape de megastarul cu pricina. Aşa se face că mai zilele trecute, după ce a mai acordat încă o dată României clauza naţiunii celei mai favorizate, Bill, aflat în vacanţă cu familia, a dat un mic concert de saxofon cu ocazia unei petreceri oferite corespondenţilor de presă de la Casa Albă. Vioara întâi la această petrecere, preşedintele american a suflat mişto de tot în „sax”, încântând asistenţa, mai puţin, bineînţeles, ziariştii supuşi sancţiunilor prezidenţiale, cu melodii celebre ale anilor ’60. Apoi interpretul preferat al lui Boris Elţîn a cântat, împreună cu cantautoarea Carly Simon şi o formaţie de pe lângă Casa Albă, „Mulţi ani trăiască”pentru purtătoarea de cuvânt Dee Dee Myers, care împlinea în acea zi 33 de ani. Că tot veni vorba de Boris Elţîn, e musai să spunem că marele vecin al nostru de la apusul răsăritului nu s-a lăsat nici domnia sa până când n-a dirijat o fanfară la Berlin cu ocazia retragerii trupelor (unii zic definitiv) ruseşti din Germania. Ce ne facem însă că Ministerul Culturii din China a anunţat organizarea unei competiţii muzicale de cântece revoluţionare în onoarea aniversării zilei naţionale. Şi la acest concurs participă şi melodia compusă de liderul suprem Deng Xiaoping… Atracţia cea mai mare pentru sezonul imediat următor se pare că o s-o reprezinte, totuşi, un duet cam cum era „Wham”-ul pe vremuri. Numărul de bilete vândute, adică numărul de ziarişti prezenţi la acest insolit concert, va bătea, se zice, toate recordurile. Şi nici nu ne îndoim atâta timp cât cei doi protagonişti vor fi: la saxofon – Bill Clinton, la frunză, ţambal, nai şi drâmbă - Ion Iliescu! Yes! Yes! Yes! Bună dimineaţa
MARIUS TUCĂ