Colaj de duminică spre luni

O mână ne trage spre est, alta spre vest, tramvaiul doarme, topindu-se pe şine ca o îngheţată de fistic, păsările zboară din sprânceană în sprâncecană ca să-şi ridice cuib, zmeele caută vânt, un bărbat şi o femeie se sărută pe furiş şi pe o trecere de pietoni, semaforul îşi schimbă culoarea o dată cu frunzele copacilor şi alte frunze pe strada mea încă nu au început războiul, e linişte şi pace, iar  o ţigancă vinde porumbi fierţi, nişte cântăreţi cântă pe un stadion cântece de adio la despărţie, bun rămas şi aur, au ieşit la plimbare şi poliţiştii cărora li se preling pe asfalt bastoanele, dar ei tot nu se sărută cu femei, că sunt în timpul serviciului, soarele, uitasem de el, caută o umbrelă cu coca-cola şi în rest, aşa cum îl ştim, încă visează la întâlnirea, într-o toamnă într-un parc cu luna, un copil plânge după o mamă fugită de acasă şi un pistol cu apă, oamenii sărută bulevardele cu paşii, paşii sărută oamenii cu drumuri care nu se întâlnesc niciodată, poeziei i s-a dat drumul să umble ca nebuna pe străzi, agentul de circulaţie nu-i cere permisul de conducere cu toate că ea, poezia, merge pe contrasens şi prinde sub versuri tot ce întâlneşte în cale, femei se pregătesc  să-şi vândă sufletul la preţ de carne, de trup, dolarul plictisit să tot hârjoneacsă leul doarme prin buzunare, luminile aşteaptă roşul apusului ca să treacăpe cer , pe strada mea încă nu a început războiul, bătăiile de inimi nu se pun, tamvaiul doarme în depou, topind-se ca o îngheţată cu cacao, soarele se va pregăti în curând să mai iasă o dată, cel puţin pe strada mea, unde, repet, n-a început războiul, şi să se plimbe la braţ cu o femeie, care vă rog să mă credeţi, nu-i ştiu nici măcar numărul de telefon… Bună dimineaţa!

MARIUS TUCA