În Norvegia – „Raiul pe pământ”, cum sunt de părere atâția- ,statul s-a luat la trântă cu o familie pe jumătate română. Cică micuții, cinci la număr, ar cam fi fost bătuți de părinți. Ba și trași de urechi, ce mai, maltratare în toată regula ! Se spune chiar că prichindeii erau obligați să învețe preceptele nu știu cărei religii, deloc pe placul oficialităților. Așa că, într-o zi, autoritatea locală a hotărât că viața minorilor este grav și iremediabil amenințată și a trecut la protejarea acestora. Cu forța, desigur, așa cum îi stă bine unui stat care propovăduiește echitatea socială și transparența. Casa a rămas, dintr-odată, pustie, iar frățiorii s-au trezit duși în cele patru zări. Părinții ? Sunt ultimii luați în serios de monstrul statal ieșit din fiordurile reci. Unde mai pui că, în curând, vor fi decăzuți din drepturile parentale, ăia nu se joacă acolo !
Mă sperie modelul occidental spre care ne îndreptăm asemenea zevzecilor. Alergăm cu limba scoasă după o himeră ce ne va nimici tradițiile, specificul. Neamul. Aici, în Balcani, „Domnul Trandafir” a educat generații întregi de elevi, el și joarda sa fermecată. Înaintea lui, povestește Ion Creangă, preotul Ioan „de sub deal” din Humulești s-a folosit de „Calul Bălan” (un scaun nou și înalt) și de „Sfântul Nicolai” (un „biciușor de curele”). „Și a pus părintele pravilă și a zis că în toată sâmbăta să se procitească băieții și fetele, adică să asculte dascălul pe fiecare de tot ce-a învățat peste săptămână; și câte greșeli va face să i le însemne cu cărbune pe ceva, iar la urma urmelor, de fiecare greșeală să-i ardă școlarului câte un sfânt-Nicolai. Atunci copila părintelui, cum era sprințară și plină de incuri, a bufnit în râs. Păcatul ei, sărmana !
Ia, poftim de încalecă pe Bălan, jupâneasă ! zise părintele, de tot posomorât, să facem pocinog sfântului Nicolai cel din cui.
Și cu toată stăruința lui Moș Fotea și a lui bădița Vasile, Smărăndița a mâncat papara, și pe urmă ședea cu mâinile la ochi și plângea ca o mireasă, de sărea cămășa de pe dânsa. Noi, când am văzut asta, am rămas înlemniți. Iar părintele, ba azi, ba mâine, aducând pitaci și colaci din biserică, a împărțit la fiecare, de ne-a îmblânzit, și treaba mergea strună; băieții schimbau tabla în toate zilele, și sâmbăta procitanie”.
Ceva mai departe, în Grecia, lucrurile se petreceau la fel. O aflăm de la Nikos Kazantzakis, care, în Raport către El Greco, îl descrie remarcabil pe învățătorul Pateropoulos: „un bătrânel mărunt, cu ochi de sălbăticiune, cu mustața pe oală, tot timpul cu nuiaua în mână. Ne urmărea până ne prindea, ne înșira ca pe niște rațe de vânzare, tocmai bune de dus la târg. «Oasele sunt ale mele, pielea e a dumitale», îi zicea fiecare părinte, ca să-i prefacă iedul sălbatic în om; ardeți-l, să scoateți om din el. Și el ne bătea fără milă. Cu toții, elevi și dascăli laolaltă, așteptam ziua când nuiaua avea să ne facă oameni. Când m-am făcut mare și idei filantropice îmi purtau mintea pe căi rătăcite, această metodă a primului meu dascăl mi s-a părut barbară. Dar, când am învățat să înțeleg mai bine firea omenească, am binecuvântat și binecuvântez încă nuiaua sfântă a lui Pateropoulos. Nuiaua ne-a învățat că suferința e cea mai mare călăuză care ne însoțește în urcușul de la animal la om”.
Însă Apusul n-are vreme de subtilități, e preocupat să-și desăvârșească retorica ipocriziei, în numele unor principii mincinoase și periculoase. Mâine, poimâine îl va decădea până și pe uriașul elen din drepturile de... scriitor, pe motiv de inadecvare și de ațâțare la violența domestică și pedagogică. Slavă Domnului că fiu-meu și fiică-mea nu m-au pârât învățătorilor și diriginților că îi mai altoiesc, rar, foarte rar, adevărat, dar tot agresiune fizică se chema, nu ? Abia acum conștientizez la ce mă expuneam, dojenindu-i sever, drama familiei Bodnariu m-a adus la realitate. Statul ăla nespus de grijuliu nu observă totuși că excesul de libertate a stricat leaturile din urmă, nicidecum corecțiile corporale nevinovate și firești. Drogurile, sexul și alcoolul sunt bolile unei precocități primejdioase, dar Barnevernet1-urile alea scandinave se prefac că nu-i nimic în neregulă. Și, de aceea, haite din ce în ce mai numeroase și mai violente au luat în stăpânire orașele din Occident (Köln-ul sfârșitului de an este cel mai la îndemână exemplu, deși scârboșenia cu pricina miroase a premeditare). Da, indiscutabil, Marele Cretan are dreptate, „în noi se află, unele peste altele, straturi de tenebre - glasuri răgușite, fiare păroase, flămânde”. Iar îmblânzirea tenebrelor, mereu mai invazive, mai dezinhibate, face obligatorie găsirea altor metode în școlile de aiurea. Poate că nuiaua balcanică este tocmai calea de îndreptare a omenirii, de temperare a preaplinului de barbarie și demagogie.
Demult, palma primită de la părinte ori de la profesor, sau rigla altoită pe degetele aliniate cuminți, ca și lungirea perciunilor, aveau menirea de a ne întoarce în rânduiala bunei creșteri. A bunului simț. Și cruzi fiind, pricepeam că în toate există o măsură. Or nuiaua era chiar măsura de comportament potrivit.
Lumea modernă l-a învățat pe copil că oricând are posibilitatea de a-și șantaja „babacii”, surprinși în flagrant delict de fermitate. Ori pe pedagogii mai exigenți. Și-l mai povățuiește ceva: să-și țină gura închisă și să se ferească de oricine, dacă vrea să rămână în căminul părinților săi. Șantajul și turnătoria guvernează societatea mondială, iar cetățeanul este strivit de stat. Un stat care, sub fel de fel de pretexte caraghioase, s-a pornit cu bâta asupra nevolnicilor plătitori de taxe și impozite. Un stat care sancționează drastic un delict minor, dar e orb și surd la marile fărădelegi săvârșite de chiar reprezentanții săi. Raporturile dintre stat și individ trebuie urgent redefinite, altminteri, „cazul Bodnariu” va prolifera. Aberant și înfricoșător.
1Serviciul de protecție a copilului
