Mereu mi-au plăcut campaniile electorale pentru că scot ce e mai frumos din oameni. Adică din ăia politici.
De pildă, după ce că l-am descoperit de mai multă vreme pe Cătălin Predoiu, acuma-l redescopăr şi-l savurez. E minunat.
Să-l asculţi pe Cătălin Predoiu vorbind pe teme serioase e o glumă bună!
Orice ar spune omul ăsta nu face decît să declanşeze grimase de zîmbet şi oricît ai vrea să te abţii, să-ţi spui că, în fine, omul are un defect de vorbire cu care s-a născut şi că nu-i nimic de rîs în asta, tot degeaba.
Cum să fii peltic şi să te apuci de politică? De ce nu stai în banca ta?
Omul vorbeşte atît de prost, că ţi-e şi jenă să zici ceva. Sînt unele cuvinte pe care doar le bănuiesc.
Nu-nţeleg mereu ce vrea să spună. Dicţia lui de un leu nu-i afectează doar imaginea de “persoană publică” (cum se descrie pe pagina lui de feizbuc), dar şi credibilitatea.
Ce încredere să ai în unul care spune “motchee” în loc de “moschee”?
Omul se expune de unul singur ironiilor publice, îmi pare rău pentru el.
Cui mi-ar spune că n-ar trebui să mă iau de un defect al lui cu care s-a născut îi răspund că nici el n-ar fi trebuit să se expună în halul ăsta.
Să se bage, adică, în politică.
Deci cum să nu te vezi deloc? Chiar deloc-deloc să nu-ţi dai seama că eşti un zero absolut şi total? Cum să fii atît de orb?
Dac-aş fi moderator teve, l-aş pune să zică “şase saşi în şase saci”, doar aşa, de urîtă şi de rea.
Sau, poate, aş face din asta o chestie memorabilă, că altceva memorabil nu e de el.
“Am reterve în privinta conttruirii motcheei”. Minunat.
Ȋncă o penibilă, al cărei nume nici măcar nu m-am chinuit să-l reţin atrage atenţia cu un slogan bestial: “Ȋncearcă şi cu o femeie”.
Plus căcandidata are şi o faţă foarte drăguţă. Te inspiră să-ncerci cu ea.
E frumoasă ca o lopată peste faţă!
Băi, deci da! Cum de nu m-am gîndit să-ncerc şi cu o femeie?
Nu ştiu ce creier a gîndit sloganul ăsta, dar vreau să-l cunosc. La fel - şi pe cel care a inventat-o p-aia cu “Cheamă-l pe Cristi”.
Cît şi p-aia cu “Vorbeşte cu Mutu”. E ceva frumos, e ceva minunat. Ȋmi plac mult campaniile electorale.
Pentru că ele scot tot ce-i mai frumos din oameni. Adică din ăia politici.