A început campania electorală. Bine, a început oficial, că altfel iar s-a furat startul, doar la asta ne pricepem.
Şi aşteptam şi eu ca orice cetăţean naiv al ţării să văd idei noi, strategii controversate, să văd că ălora de vor votul nostru chiar le pasă şi că au înţeles că până şi în America s-a cam schimbat calimera. Şi mi-am dat seama, surprinzător, că... am rămas acelaşi naiv incurabil. Că indivizii porniţi să ia voturi cu arcanul, pur şi simplu, nu pot mai mult.
Unii au încercat să-l tragă-n barcă pe Cioloş, în speranţa că mai îngraşă porcul în ajun. Slab şi previzibil; după ce-ai pavat trotuarul, cu tot cu borduri, ani de zile, greu să te mai vadă cineva mireasă-n rochie albă de dantelă.
Alţii s-au gândit să supună bugetul la perversiuni greu de imaginat şi împrăştie bani în stânga şi-n... stânga. Doar că la o privire mai atentă mi-am dat seama că împrăştie cu o singură mână, pentru că cealaltă e vârâtă adânc în buzunarul nostru.
Mai sunt şi ăia care merg cu "mândria naţională"-n frunte, dar nu prea-i mai bagă nimeni în seamă, că au fost eliminate vizele de Canada.
N-am văzut nimic care să-mi dea măcar o urmă vagă de emoţie, nimic care să-mi dea de înţeles că se schimbă ceva în clasa politică, deşi alăturarea cuvintelor "clasă" şi "politică" pare, mai multă ca oricând, una forţată.
Ne aşteaptă aşadar o campanie ca o cafea americană: lungă, slabă, inodoră, insipidă şi complet inutilă.
