Caii

E vremea hoţilor de cai. Căci întreprinderile de stat care mai erau cât de cât rentabile au fost furate toate. Iar acum, că preţul la carnea de porc nu va depăşi 3700 lei/kg cu atât mai mult furtul de mânji devine brăţară de aur, cel puţin până în momentul în care poate deveni de oţel.  Bandele de hoţi de cai nu iartă. Îţi fură calul, om bun, când se adapă la fântână, de lângă jgheab, ori de la marginea câmpului, legat de un ţăruş ori chiar din grajd sau, şi mai şi, de sub tine, neamule, când stai ţeapăn în şa. Mai mult de atât, hoţul de cai, stimate cititor, nu alege. Fură fără să caute la dinţi: de la calul de şaretă la calul de căruţă, de la calul de arat la calul de caleaşcă, de la calul de moară la calul de concurs. I-am lăsat pe unii, pe alţii să ne fure găinile din bătătură, dar hai să ne enervăm şi noi o dată şi să nu lăsăm pe nimeni să ne fure caii, doar ei sunt  singura noastră nevoie de alergare spre un pământ mai bun. Dacă nu ne simţim în stare, atunci să ieşim la drumul mare şi să cântăm: „Să vezi caii, cum se fură/ Noaptea pe fulgerătură”. E o vorbă de-a mea care spune, că ori de fugi cu o femeie, ori de fugi cu un cal tot aia e: până la urmă ajungi cu picioarele tot pe pământ, iată de ce vă spun să vă apăraţi caii. Măcar pentru atât şi tot merită. Şi dacă până azi, caii încă n-au dispărut  asta se datorează unei tanti pe care o cheamă Tanţa, de unde şi cântecul: „Tanţo, caii tăi să moară/ De nu te-oi fura deseară/ În papuci şi-n pielea goală”. Şi dacă n-ar fi fost Tanţa şi curajul unui întreg popor în faţa hoţilor de cai ar fi fost Ecaterina, după cum îi zice un cântec bun de ascultat cam pe vremea asta la gura sobei: „Ecaterino, vedea-te-aş moartă/ Cu dric la poartă şi cai mascaţi”. Uitaţi-vă pe geam, cititori ai „Jurnalului Naţional” şi o să înţelegeţi că e vremea hoţilor de cai: „Dimineaţa când e ceaţă/atuncea caii se înhaţă”. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ