„Aşa vrea muşchii mei…”

O vară chioară, în care singura distracţie oferită de municipalitate cetăţeanului obligat de vremuri, meserie şi buget să-şi petreacă zilele în jungla de beton a Bucureştiului, este referendumul privind soarta lui Grivei, te (şi mă) obligă, iubite cititor, să-ţi omori timpul privind la televizor. Programe, pentru cei cablaţi, gârlă. Pentru cei necablaţi, paguba nu-i aşa de mare. Căci alungaţi de necunoaşterea limbii şi de seceta de imaginaţie care bântuie şi pe la alţii, daţi tot pe RTV, sau pe Antena 1. C’aşa-i românul nostru: patriot. Şi ce vedem moi acoloĂ Un festival de muzică uşoară în care melodii din anii ’60 umilesc pe cele din ’90, iar tot felul de puştoaice în schimbare de voce behăie neostoit într-o costumaţie de o fantezie vecină cu delirul. Semn că mai avem până să digerăm lecţiile „şou bişniţei” că altminteri nu-i putem spune.

Dar, sărind din post în post, nu se poate să nu dăm peste imagile dinBosnia. Dacă nu am şti că fiecare clipă este, vorba unui romancier, soroc de viaţă şi soroc de moarte şi dacă nu am şti câţi au murit nevinovaţi pentru ambâţul unuia sau altuia dintre paranoicii ultranaţionalismului care-şi dau mâna într-o horă a morţii, mai că ne-ar distrat jocul celor chemaţi să stingă incendiul din fosta Iugoslavie, având drept singură ustensilă… ciurul. Isprava celor care şi-au trimis avioanele să arunce o bombnă în grădina liderului sârb, la Pale, e comentată de americani cam aşa: „muşchi, forţă, energie, este exact ceea ce trebie”. Mă, copii ai  durerii, voi sunteţi siguri că n-aţi uitt nimicĂ O ţâră de minte stricatăĂ Pentru că, dacă nu ne înşală pe noi memoria, taman mintea le-a lipist amărâţilor ălora care până mai ieri n-aveau de îmăprţit decât o viaţă liniştită într-o ţară oricum mai prosperă decât mulţi dintre vecinii săi. Motiv  de invidie, printre altele. Iar „capre ale vecinului” au şi alţii; nu deţinem noi, românii, exclusivitatea în domeniu.  Chestia asta cu „aşa vrea muşchii mei” ţine când te cerţi cu vecinul căruia i-ai aruncat gunoiul în cap. Sau cu nenea de la RADET, care-ţi taie căldura când eSiberiamai aproape de noi decât de Polul Nord. Da’ cu viaţa popoarelor, asta nu prea ţine. Şi naşte coşmaruri. Pe lângă care coşmarul Festivalului de la Mamaia e un vis optimist, aşa că… Bună dimineaţa!

MARIUS TUCA