Are ultimul cuvânt 1994, se pregăteşte 1995

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa şi la anu’ tot aşa! Eu, anul care vine, vreau să-mi aducă nici mai mult nici mai puţin decât nişte cititori. În primul rând pe cei vechi, căci cititorii, poate nu ştiaţi, sunt ca şi vinul: cu cât sunt mai vechi, cu atât sunt mai buni. Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa şi la anu’ tot aşa! Iar apoi, numai dacă se poate, aş mai vrea nişte cititori noi. Şi, vai, ăştia sunt aşa de greu de găsit, de apropiat. Căci dumnealor „te citesc” sec, fără apă minerală, te degustă, cum ar veni, şi dacă nu ai un buchet deosebit în literă, cuvânt ori propoziţie, a doua oară nu te mai gustă, chiar dacă dai cu miere. Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa şi la anu’ tot aşa! Iar vouă, prea buni cititori ai „Jurnalului Naţional”, ce aţi dori să vă aducă 1995? Bine, bine, lăsaţi „Jurnalul de la miezul nopţii” că ăsta, vreţi nu vreţi, vi se dăruieşte în fiecare zi! Spuneţi-mi mie: „Uite, domnule eu vreau un  cal de rasă, o iubită  tainică, o pădure de castani, aur”, absolut orice doriţi, şi eu am să mă străduiesc să vă îndeplinesc toate aceste dorinţe. Cum? Scriind despre ele până în ziua când chiar o să aveţi un cal de rasă, o iubită tainică ş.a.m.d. Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa şi la anu’ tot aşa! „Clienţilor” mei preferaţi, dacă vor fi cuminţi în anul ce vine şi nu vor mai încerca să prostească poporul cu televizorul, cu fierul de călcat, aspiratorul, banii, sunt gata să le ridic statuie cu mâna asta cu care scriu. Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa şi la anu’ tot aşa! Şi ţineţi minte un lucru: atâta timp cât pentru cititorii mei cioplesc cuvintele din suflet, să dea dracu’ să lipsească  vreunul din voi când am să fac prezenţa în dimineţa de 4 ianuarie, că rămâneţi nesorcoviţi şi vă mege tot anu’… nici nu vă spun cum. Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa şi la anu’ tot aşa… şi chiar de vreo 1995 de ori mai bine să vă meargă. La anu’ şi la mulţi ani! Bună dimineaţa 1995, bună dimineaţa, oameni buni, bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ