„Amice, eşti idiot”

Am uitat să spunem lucrurilor pe nume, am uitat să spunem micile şi marile adevăruri în faţă. Adică să spunem lumii, oamenilor, ce avem de spus, deschis, clar şi răspicat, fără ocolişuri, fără menajamente, fără  mânuşi, fără teamă. Suntem aşa de departe de omenescul, firescul, reconfortantul „amice, eşti idiot”, că te întrebi dacă nu cumva limba română este bună numai de împachetat minciuni în vorbe frumoase. „Ştiţi – te trezeşti că-i spui unui escroc ordinar şi dovedit – poate că dumneavoastră, cu capacitatea pe care o aveţi – capacitatea de a fura, nu ni s-o strâmba gura, băi fraţilor, când spunem asemenea enormităţi – aţi putea să aranjaţi pentru binele nostru şi al dumneavostră o cooperare strânsa ce ar duce în…” Suntem politicoşi până la Dumnezeu cu tâmpiţii, pungaşii, linguşitorii şi  pentru ei, pentru domniile lor n-avem în vocabular  decât vorbe meşteşugite, înţelegere, bunăvoinţă, uitând brusc să folosim dacă nu şutul în fund, măcar expresii de genul: cavaleresc – nesimţitule, funcţionăresc – incompetentule, de cartier – dăi cu sau’, bâşt de aici, de bulevard – gura mă-ti. Noi, nu şi nu! Ridicăm scame imaginare de pe sacouri de dobitoci, îndreptăm cravatele de  mătase ale mitocailor şi ne facem că vorbim cu ei de una, de alta, un singur lucru  uităm să le spunem, adică ceea ce gândim despre el, ei, ele: „amice, eşti idiot”. Şi, culmea, chestia asta cu ocoliş prin gară pe la Titu, devine uneori o treabă naţională. Îl vezi pe politicianul cutare că descrie o situaţie care pute de la trei poşte, cam aşa: „Sigur, ne confruntăm cu o problemă grea ce necesită  o gândire temeinică! De-a lungul tipului, ţara noastră atât de încercată a făcut faţă cu brio – ştim şi noi, tăticu’, dacii şi romanii, patruzecişioptul – nota autorului – aşa că situaţia de acum nu e una nouă, e una de…” şi tot aşa, discursul merge lin până la „noapte bună, copii”. De ce ne-o fi frică de adevăruri, de vorbe mari, n-o să înţeleg niciodată. Totuşi, aştept ziua în care politicianul român va rosti la tribuna Parlamentului: „domnişoarelor, doamnelor şi domnilor, suntem într-o situaţie de căcat”. Până atunci, bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ