Dacă am să va spun că pe perioada desfăşurării ceremoniilor oficiale din Brazilia cea mai frumoasă ziaristă braziliancă aflată în viaţă, de la cel mai mare cotidian – O’GLOBO – s-a îndrăgostit de mine, n-o să mă credeţi. Aşa că mai bine am să vă povestesc despre vinul de cocos, acest elixir al dragostei cu proprietăţi magice care odată ce l-ai băut, te bagă în pământul roşu al Braziiei, astfel încât nu poţi să priveşti decât pulpele fetelor care trăiesc aici. Cu părere de rău că ziarista aia mică şi bronzată de la O’GLOBO n-a acceptat invitaţia mea datorită regimului redacţional foarte sever prin care ea este supusă să se plimbe pe străzile Braziliei - în paranteză fiind spus, îmbătrâneam până băteam toate trotuarele în semn de protest – am părăsit cu o cafea în suflet Brazilia. Zburăm deasupra oraşului Rio de Janeiro - închipuiţi-vă un megaoraş, o întindere desfăşurată pe 300 de km, suprafaţă pe care locuieşte aproape o Românie întreagă de 20 milioane de suflete. Am avut impresia că nu mai e măcar o potecă de aterizare, orizontul începând şi sfârşindu-se cu milioane de lumini, iar eu sunt condamnat să zbor toată viaţa. Odată legănat în luminile oraşului Rio de Janeiro, din goana autocarului am putut observa, printre zgârâie norii şi construcţiile monumentale, cum se furişează cartiere întregi de colibe în care s-a strâns toată sărăcia acestei lumi încât litera "J” a lui Janeiro este cea mai tristă literă a lumii. Şi pentru că sărăcia are un Dumnezeu undeva, parcă agăţată de nori, pluteşte o cruce imensă pe care Iisus Hristos stă răstignit. Aşa cum rata criminalităţii în Rio de Janeiro este cea mai mare de pe glob, tot aşa este şi "rata” fotbaliştilor pe metru pătrat. Traversând oraşul la o oră destul de târzie, ora 11.00 noaptea, am observat cum mii de tineri brazilieni, sub lumina reflectoarelor, pe terenuri special amenajate, încearcă să imite pe Pele, Socrate, Zico sau Romario. După asfinţit şi plaja imensă Copa Cabana se transformă tot într-un uriaş teren de fotbal.
Dar ca să scriu câteva rânduri despre Rio de Janeiro, cât este de frumos sau cât e de trist, este deja o crimă. Şi cum deja rata criminalităţii este foarte mare aici, redactorul şef al ziarului pe care îl citiţi se simte obligat să vă spună din Rio de Janeiro: "Bom dia!”
