Numărul exact al scriitorilor din întreaga lume este necunoscut, din păcate, dar o lucru este cert: în fiecare an, la 3 Martie, este ziua lor, Ziua Mondială a Scriitorilor.
Numărul scriitorilor la nivel mondial este undeva între 100.000 şi 200.000, ceea ce înseamnă că raportat la numărul populaţiei planetei, 7 miliarde, ei sunt o specie pe cale de dispariţie, relatează TVR.
PEN International, organizaţia internaţional[ a scriitorilor, înfiinţată în 1921, cu peste 130 de filiale în lume, se defineşte ca o conştiinţă literară a lumii care are rolul de a promova literatura şi dezvoltarea societăţii umane, oriunde pe glob, prin recunoaşterea rolului scriitorilor, şi, dacă iniţial a fost reprezentată doar de poeţi, eseişti şi romancieri, acum include şi jurnalişi şi istorici.
Centrele PEN din fiecare ţară susţin supravieţuirea literaturii, ameninţată tot mai mult de televiziune şi de vulgaritatea subculturii, dar şi drepturile profesionale ale scriitorilor, libertatea cuvântului şi a autorilor din fiecare ţară.
Scopul Centrelor PEN este de a solidariza conştiinţa publică. Şi logo-ul Organizaţiei Mondiale a Scriitorilor (foto) este o creaţie colectivă. A fost compus din caractere distincte, toate scrise de mână, provenind din 43 de alfabete.
PEN Clubul Român a fost creat în 1923, l-a avut printre iniţiatori pe Liviu Rebreanu, şi a reunit cele mai importante nume ale literaturii române. Anii comunismului au întrerupt activitatea PEN Clubului Român, dar la 11 septembrie 1990 a renăscut prin iniţiativa celor mai reprezentativi scriitori români şi poetă Ana Blandiana a devenit preşedinta Centrului PEN Român. S-au refăcut legăturile cu marii scriitori din exil şi s-au organizat în România conferinţe internaţionale cu teme ale dezbaterii alease dintre problemele momentului.