Dan C. Mihăilescu – sesiune de autografe cu „Ce-mi puteţi face dacă vă iubesc!?“

08 Iun 2015
Dan C. Mihăilescu – sesiune de autografe cu „Ce-mi puteţi face dacă vă iubesc!?“
Librăria Humanitas de la Cişmigiu vă aşteaptă marţi, 9 iunie, de la ora 19:00 pentru o întâlnire cu Dan C. Mihăilescu despre cea mai nouă carte a sa „Ce-mi puteţi face dacă vă iubesc!?“ Eseu confesiv despre Ioan Alexandru, una dintre cele mai bine vândute cărţi Humanitas la Bookfest 2015. La eveniment vor participa, alături de autor, Costion Nicolescu şi Lidia Bodea, directorul general al Editurii Humanitas.
Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

„Îi datoram aproape dureros această carte”, scrie Dan C. Mihăilescu. „I-o datorez demult, nu doar dinspre începutul anilor `90, când era (încă o dată şi tot mai sălbatic) ţinta ironiilor şi neînţelegerilor multora („Ce caută ăsta cu crucea în Parlament ?!”), şi când puteam, în sfârşit, spune totul, ci tocmai dinspre finele anilor '70 ai veacului trecut.
Firește că rândurile de acum se vor inclusiv o penitență. Una tardivă și fragilă, e drept, dar nu mai puţin sinceră și încercănată sufletește.“
 

Alte stiri din Carte

Ultima oră