Editura Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei, vă invită la evenimentul de lansare a cărţii “Staţii” de Corina Bernic, luni 8 iunie, de la ora 19.00, în Librăria Cărtureşti Verona (în Cafenea).
Alături de Corina Bernic se vor afla: Nora Iuga şi Carmen Muşat. Evenimentul va fi moderat de Svetlana Cârstean, coordonatorul colecţiei Cercul poeţilor apăruţi.
"Există o stare inerentă şi perpetuă de plecare în acest nou volum al Corinei Bernic. Există o parte care stă mereu să plece şi chiar pleacă şi una care se întoarce, fie şi numai pentru ca să privească în urmă. Există, veţi vedea, mereu trei bilete, nu două, nu un dus-întors, ci un dus-întors-dus. Mai există un laconism stilistic, ferm, băieţesc, care face din Corina Bernic o voce unică în poezia românească din aceşti ani. Un laconism impregnat în acelaşi timp de căldură şi intimitate. Staţiile prin definiţie sunt scurte şi adesea intense. Printre ele, există în volumul de faţă şi una care revine întruna, staţia căreia i se zice patrie. Când vine vorba despre asta, Corina Bernic sc! rie o poezie a unei dezrădăcinări latente, cea care începe să se facă simţită când încă mai ai rădăcinile bine înfipte în pământul de plecare. Nu poţi şti niciodată în Staţii care dintre cele trei bilete e mai preţios. Dus, întors sau din nou dus?", scrie Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției
Născută la Iaşi în 1981, Corina Bernic este scriitor, traducător, jurnalist, manager cultural. A studiat germanistica şi anglistica la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi şi la Universitatea din Konstanz. A fost jurnalist TVR, şef de departament în cadrul Centrului Naţional al Cărţii aparţinând de Institutul Cultural Român şi manager cultural al Fundaţiei Robert Bosch. A publicat articole în diverse ziare şi reviste din România (Observator cultural, Dilemateca, Dilema veche, Timpul etc.) şi din străinătate (Neue Zürcher Zeitung, Pescanik – Serbia, Svet – Cehia), proză în diverse antologii, a editat antologia de proză scurtă Primii mei blugi (Art, 2009) şi antologia bilingvă a Festivalului Internaţional de poezie „Oskar Pastior”, Sibiu, 2007 (Art, ed. I, 2! 008; ed. a II-a, 2009). A tradus volume semnate de Jean Amèry, Herta Müller, Daniel Kehlmann, Peter Handke, Oskar Pastior, Peter Sloterdijk. În 2011 a publicat volumul de poezii Casa scărilor la Casa de pariuri literare din Bucureşti.