Proaspăt lansata poveste dintre Diana Bishop și Mattew Clairont, cunoscută de public drept Cartea vieții a fost cea mai citită scriere în format digital de către români în luna iulie, conform elefant.ro. Autoarea Deborah Harkness a reușit astfel să capteze atenția cititorilor cu personajele de ficțiune și relațiile dintre acestea. Pe locurile al doilea și al treilea în clasamentul cărților digitale realizat de elefant.ro este Corina Ozon cu cele două cărți prezente în topuri de mai mult timp: Nopțile Amanților, respectiv Zilele Amanților.
La carte tipărită scrisă de autori români, tot în iulie cititorii au preferat să cumpere titluri precum Mugur Ciuvică - Zece ani răi, Chris Simion - Ce ne spunem când nu ne vorbim și Cristian Sima - Marea Spovedanie e brokerului fugar. Se mențin în top 10 al autorilor români și Irina Binder, Tudor Chirilă sau Dan Puric.
În topul scriitorilor străini realizat de elefant.ro, în luna iulie primul loc a fost ocupat de cea de-a cincea carte a Paulei Hawkins, thrillerul Fata din tren. Poziția a doua este deținută de scrierea Four. O antologie Divergent a Veronicăi Roth, iar clasarea de pe locul trei îi revine tot lui Deborah Harkness cu Cartea vieții.