Atenție, se închid ușile și se deschid cărțile! Pe 27 martie călătorii surprinși citind la metrou primesc o carte Litera!
Știați că 69% dintre români nu au citit nici măcar o carte în ultimul an, iar rata analfabetismului funcțional a ajuns la 40%?
În capitala țării, 46% dintre respondenții studiului referitor la activitățile de lectură au afirmat că nu au citit niciodată în ultimul an sau că au citit mai rar, și doar 9% au afirmat că citesc aproape în fiecare zi.
Un context trist, dar necesar pentru dezvoltarea și susținerea constantă a comportamentelor de lectură, relatează București FM.
Editura Litera anunță o nouă ediție a campaniei de încurajare a cititului în metroul bucureștean – Cartea la metrou: Atenție se închid ușile, se deschid cărțile!
Miercuri, 27 martie, în intervalul 9:00- 11:00 pe Magistrala 2 (Pipera – Berceni – Pipera) călătorii mici și mari, surprinși citind la metrou, primesc o carte de la voluntarii dedicați campaniei.
Organizatorii își propun să întâlnească cât mai mulți cititori, oferind cele mai frumoase povești din cel mai cunoscut imprint Litera – Carte Pentru Toți și din colecția Scriitori români ilustrați.
Fie că este vorba de un roman premiat sau de un volum de istorie, o culegere de eseuri sau un thriller, un clasic al literaturii universale, o carte de dezvoltare personală, sau lecturi din opera reprezentativă a scriitorilor români, cărțile oferite vor acoperi toate gusturile în materie de lectură și vor marca titlurile esențiale din fiecare bibliotecă.
Desfășurată în plin trafic, dimineața la metrou, campania este o invitație la lectură pentru toți călătorii care zi de zi petrec timp prețios pe drum. Scopul este investirea timpului într-o lectură bună, oriunde, oricând, oricât.
Prima ediție Cartea la metrou s-a bucurat de un real succes în rândul călătorilor bucureșteni, o inițiativă care a suprins plăcut mii de cititori și a îndemnat la lectură pe mulți alții.
Cititorii sunt invitați să împărtășească impresiile despre cartea primită folosind hashtagul #cartealametrou pe Facebook și pe Instagram.
O campanie realizată în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic București și Metrorex.