A fost crainică a Televiziunii Române timp de 40 de ani şi oamenii din faţa micilor ecrane au îndrăgit-o instantaneu, încă de la prima ei apariţie în faţa camerelor de filmat. Asta poate pentru că, în alb-negrul comunist, era printre puţinii apăruţi la televizor care aducea linişte, optimism, încredere.
Adevărul este că atâta încredere căpătaseră în ea (deși nu deținea nici o funcție importantă și nu putea schimba destine), încât îi trimiteau saci de scrisori și mii de gânduri de mulțumire, numai pentru faptul că făcea parte din viața lor. Ba, erau unii care veneau cu trenul tocmai din Țara Oașului, să aducă o bucățică de brânză dulce, o sticlă de palincă, smântână și un săculeț cu mere „doamnei de la București”.
Atât de mult o identificaseră cu însuși postul național de televiziune, că nu și-ar fi imaginat programele zilnice, unele nopți de Revelion, ori chiar emisiuni de muzică și divertisment (a prezentat o ediție a Festivalului Internațional „Cerbul de Aur”) fără prezența sa agreabilă și liniștitoare.
Și totuși, visul ei de adolescentă n-a fost îndreptat spre televiziune, ci spre teatru. De mică și-a dorit să fie actriță, să joace pe scenă și să fie aproape (la propriu) de cei care o privesc și o aplaudă. Dar, cum se spune în popor, „nu e după cum vrea omul, ci după cum dă Domnul!” Astfel, după trei ani de Politehnică, Facultatea de Chimie Industrială, urmează cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, pe care îl absolvă în anul 1963.
Dar destinul n-o pregătește pentru scenă, ci pentru micul ecran. La repartiție, constată că nu este nici un loc pentru angajare la vreunul dintre teatrele bucureștene. Este repatizată la Craiova și, cum între timp se căsătorise cu renumitul tenor al „Generației de Aur” a Operetei, Nicolae Țăranu, se sfătuiește cu acestea și refuză repartiția.
Numai că, chiar în acea zi a refuzului, primește un telefon de la Radio (pe atunci radioul și televiziunea erau o singură entitate) și este rugată să se prezinte la vicepreședintele instituției, fără să i se spună de ce. Merge a doua zi, poartă o discuție (aparent liberă) și la final este întrebată dacă nu vrea să fie crainică la Televiziune. Inițial refuză, însă este convinsă să accepte postul.
De aici mai departe, chiar dacă n-a apucat să joace vreodată într-o piesă de teatru (deși D.R. Popescu a scris o piesă chiar despre ea, care s-a numit „Sanda”), a ajuns să fie la fel de cunoscută și adulată aidoma celor mai mari actrițe de teatru și film de la noi. Iar oamenii au iubit-o, au apreciat-o și-au stimat-o mai mult decât pe oricare alt angajat al Televiziunii, indiferent care ar fi fost menirea sa acolo.
După Revoluție, chiar dacă începe să se reformeze totul în jur (inclusiv postul național în esența lui), continuă să colaboreze cu TVR ca narator al emisiunii „Teleenciclopedia”, ca traducător și ca realizator al emisiunii „Un zâmbet pentru vârsta a treia”. Se retrage din proprie inițiativă, în anul 1998. Momentan, doamna Sanda Țăranu se ocupă de gospodărie, gătește, citește și ascultă muzică, vegheată de dincolo de aștri de spiritul protector al soțului ei, plecat la ceruri la sfârșitul anului 2015.
Astăzi, cea mai iubită crainică, simbolul Televiziunii Române timp de patru decenii, împlinește 85 de ani. Să-i urăm multă sănătate, ani frumoși și liniștiți, bucurii și să-i mulțumim pentru momentele minunate dăruite și pentru faptul de a fi făcut parte din viața noastră într-o vreme când aveam atâta nevoie de prezența dumneaei senină și liniștitoare. La mulți ani, Sanda Țăranu!
