La 29 iunie, creştin ortodocşii îi prăznuiesc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Biserica îi sărbătoreşte împreună pe cei doi stâlpi ai creştinătăţii în această zi întrucât, în anul 67, ei au fost martirizaţi, mutându-se la Domnul.
Sfântul Apostol Petru era fratele Sfântului Apostol Andrei, cel întâi-chemat, fiind de loc din Betsaida. "Trăind cu mare lipsă şi sărăcie, îşi ţinea viaţa cu osteneala mâinilor sale. Murind tatăl său, Iona, atunci Simon, căsătorindu-se, şi-a luat femeie pe fiica lui Aristobul, fratele lui Varnava, Apostolul, şi a născut fii, iar Andrei a rămas întru curăţie", aflăm din volumul "Vieţile sfinţilor de peste tot anul". Părintele arhimandrit Cleopa spunea, într-una dintre predici, despre Sfântul Apostol Petru: "Auzind că Sfântul Ioan propovăduieşte despre Mesia, a primit, de la el, împreună cu Andrei, fratele său, botezul pocăinţei în apele Iordanului, neştiind că aproape de casa sa, în cetatea Nazaretului, locuieşte Acela care avea să fie Dascălul şi Învăţătorul său. Şi iată că vine Hristos Cel mult aşteptat (...), află pe Petru, îl cheamă la Sine, îi schimbă numele din Simon în «Chifa», care se tilcuieste piatră sau Petru, şi astfel îl face pescar de suflete omeneşti. La picioarele Domnului a învăţat Petru adâncul teologiei. Aici a auzit cuvinte nemaigrăite vreodată de om, a văzut minuni nemaiauzite pe pământ, a simţit bucurii nemaicunoscute până atunci de muritori. Din aceste pricini, Petru a crezut că Iisus este Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu (Matei 16, 16), pe Care, mărturisindu-L, a primit de la El cheile Împărăţiei Cerurilor, adică puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor" (Matei 16, 19).
După pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Apostol Petru, varhovnicul Apostolilor, leapădă frica, aruncă valul îndoielii, lasă toată neştiinţa şi este primul care începe a vorbi despre Hristos peste tot, în adunări, pe străzile Ierusalimului, face minuni, vindecă bolnavi, mustră, suferă închisoare. Propovăduia Evanghelia fără odihnă – sublinia în predica amintită părintele arhimandrit Cleopa – şi, astfel ajunge până la Roma, unde avea să fie răstignit cu capul în jos, în timpul împăratului Nero, după dorinţa sa, zicând că nu este vrednic să fie răstignit asemenea Lui Hristos.
Sfântul Apostol Pavel era evreu, din neamul lui Veniamin, dintre farisei, fiind învăţat de Gamaliel, şi instruit desăvârşit în Legea lui Moise. Se numea pe atunci Saul, iar în timpul activităţii publice a Mântuitorului trăia la Tars, fiind rabin. Ulterior, când Sfinţii Apostoli au început să predice Cuvântul Evangheliei, Saul a devenit persecutor al creştinilor. La uciderea cu pietre a Sfântului Apostol şi Arhidiacon Ştefan, ucigaşii şi-au pus hainele la picioarele lui Saul (Fapte, 7, 58). "Pe când mergea spre Damasc, în amiază mare, i s-a arătat Domnul Iisus Hristos într-o lumina strălucitoare, zicandu-i: «Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?» Iar el a zis: «Cine eşti, Doamne?» Şi Domnul a zis: «Eu sunt Iisus, pe care tu Îl prigoneşti»" (Fapte 9, 4-5). În volumul "Vieţile sfinţilor de peste tot anul" se spune că după această mare minune "i s-a trimis glas dumnezeiesc din cer, prin care a fost îndrumat către Anania, vechiul ucenic al Domnului, ce locuia în Damasc; şi acela, învăţându-l, l-a botezat. Şi fiindcă s-a făcut vas alegerii, a purces, ca şi cum ar fi zburat cu aripi, de a înconjura şi a cuprins toată lumea; şi ajungând la Roma, şi învăţând pe mulţi, şi-a săvârşit viaţă acolo, tăindu-i-se capul din porunca împăratului Nero, pentru mărturisirea Lui Hristos".
În ţara noastră, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se bucură de o mare cinstire, iar nenumărate biserici îi au că ocrotitori. De asemenea, foarte mulţi români le poartă numele.
