Frumoasă, cu ochi de un albastru ireal (care au făcut sute sau mii de “victime” în rândul bărbaţilor), cu un corp invidiat până şi de adolescentele de 20 de ani, neobosită chiar şi după 45 de ani de carieră, cu o voce puternică “cu mulţi volţi” şi un ambitus larg, Zoia Alecu scoate albume şi urcă pe scenă cu aceeaşi prospeţime în glas şi în atitudine ca acum aproape jumătate de veac când păşea curajos, în zorii anului 1974, pe scena Cenaclului Flacăra.
S-a născut la 10 ianuarie 1956, în București, într-o familie în care toți știau să cânte, însă de la tatăl se pare că a moștenit vocea puternică, „cu mulți volți”.
De o elasticitate nebănuită, începe să facă sport pe la vârsta de 4-5 ani, dar vrea-nu vrea, este direcționată spre liceul de muzică „George Enescu”, unde face primele patru clase și unde studiază vioara. Renunță, însă, la școala de muzică și alege să se pregătească la liceul teoretic „Mihail Sadoveanu”, apoi în „Lazăr”.
Pe la 9 ani începe să-i placă și să se intereseze de muzică (alta decât ce învățase la școala de profil), iar la 16 ani își cumpără prima chitară cu banii obținuți din mai multe donații de sânge.
La 17 ani, în 1973, merge în Club A, unde un prieten pictor (care avea să-i devină ulterior soț, mariajul durând 9 ani) o prezintă lui Doru Stănculescu. Așa își începe cariera, cântând folk!
În 1974, Doru Stănculescu o duce la Cenaclul Flacăra, unde își face debutul pe scenă în aceeași zi cu Nicu Alifantis.
Nu rămâne în Cenaclu, este, în schimb, văzută de Aurel Gherghel, impresar, organizator și prezentator de concerte rock, care îi programează o grămadă de spectacole, unde cântă în deschiderea celor mai în vogă trupe ale vremii: Phoenix, Progresiv TM, Pro Musica, Basorelief, etc.
Este de două ori laureată a festivalului „Primăvara baladelor”, compune muzica pentru două spectacole de muzică și poezie la „Teatrul Nottara” și, în 1986, intră în trupa „Sfinx”.
Urmează un lung șir de turnee în Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda, Belgia, Austria, Germania, Olanda, până în 1991, când Cornel „Bibi” Ionescu, unul dintre membrii fondatori, hotărăște să se despartă de trupă și să păstreze numele „Sfinx” pentru firma lui.
Atunci, Mișu Cernea decide ca formația să se numească Sfinx Experience și încep din nou turnee în Europa, până în 1997, când trupa revine în țară.
Participă la cele două albume lansate de Sfinx Experience, „Balkano” (1999) și „Sfinxstambul” (2001) și rămâne alături de trupă până în anul 2005, când formația se desființează.
Din 2006, Zoia Alecu se întoarce la prima sa dragoste, muzica folk, lansând primul album de autor intitulat „Vino aici”, foarte bine primit de public și de critica de specialitate (în 2008, ia premiul pentru cea mai bună piesă folk „Vino aici” și premiul pentru cel mai bun artist folk). În plină explozie creativă scoate al doilea album „Cărări de maci” (în 2007), apoi „Printre lupi” (în 2012) și al patrulea album de autor „Să ierți”, în 2015.
Astăzi, frumoasa și talentata cantautoare împlinește 64 de ani. Să-i urăm să se bucure de tot ce e mai frumos în lume, multă sănătate, clipe fericite între prieteni și cei dragi, putere de creație și să ne bucure pe mai departe cu vocea sa unică și piesele sale minunate. La mulți ani, Zoia Alecu!
