Multiplu laureat al Premiului UNITER pentru cea mai bună regie, distins cu peste 59 de premii naţionale şi internaţionale, apreciat pentru osârdia de a căuta constant şi neobosit noi forme de expresie, cu un simţ anume în descoperirea tinerelor talente, Victor Ioan Frunză poate fi numit drept regizor de teatru complet, mai precis director de scenă (cum preferă să se autodefinească) cu o largă, dar adâncă viziune, şi o permanentă dorinţă de „experimentare scenică”.
Pe de altă parte, dacă ar trebui să-l definești în funcție de toate declarațiile și interviurile date, ai crede că, parafrazându-l pe Cioran, este scepticul de serviciu al unui teatru (românesc) în declin (afirmația că are 59 de premii care nu i-au folosit la nimic, nu face decât să întărească acest lucru). Dar toate astea ar putea fi numai „vorbe, vorbe, vorbe...”, ca-n Hamlet, regizorul însuși făcând, poate, un alt experiment inedit și anume confruntând teatrul de scenă cu „teatrul vieții” la nivel de conștiință colectivă.
S-a născut la 6 septembrie 1957, în București, și, încă de la grădiniță, a avut „o viziune teatrală”. În parcul din cartierul Bucureștii Noi (unde a făcut grădinița) era o construcție specială, din perioada interbelică. Acolo exista un dulap a cărui ușă se deschidea și intrai pe o scenă. Miracolul unei uși cu o cortină albastră din spatele unui dulap prin care puteai intra direct pe scenă a însemnat mult pentru el.
În clasa a V-a a făcut primul spectacol. L-a scris, l-a regizat și s-a ocupat și de scenografie. Jocul de lumini era improvizat cu ajutorul unor aparate cu care se proiectau diapozitive. Grădinița și încă 8 ani de școală i-a trăit în proximitatea unei săli de spectacol. Era universul său. Pasiunea s-a păstrat și, iată-l, absolvent al secției regie teatru a IATC, ca student al profesorului Mihai Dimiu, finnd coleg de generație cu Andrei Mihalache, Dominic Dembinski, Tompa Gabor.
În facultate încă rămâne ancorat în universul copilăriei, fiind pasionat de teatrul de păpuși și marionete, mereu prezent la cursurile ținute de Irina Niculescu. După absolvire este repartizat la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, unde nu stă decât câteva luni.
Pleacă apoi la Teatrul de Păpuși, tot din Brăila, unde timp de trei ani a realizat vreo 20 de spectacole după Marin Sorescu, Andersen, etc. Mai târziu a redescoperit această lume a copilăriei prin teatrul de păpuși la Teatrul de Marionete din Arad, unde făcea un fel de teatru de marionete ambulant, pe o scenă de 80-90 cm, cu marionete de lemn sau porțelan.
Dar vremea a trecut, spectacolele s-au mutat pe marile scene de teatru din România, Ungaria și Cehia, în prezent fiind doctor în științe teatrale și management cultural, predând cursuri de profil, la studii aprofundate, în cadrul UNATC, asta după ce, după 1989, a fost vreme de trei ani director general al Teatrului Național din Cluj.
Tot el este cel care a „moșit” Trupa pe butoaie, primul spectacol cult, bazat pe texte ale teatrului popular medieval francez, conceput și realizat ca spectcol itinerant, trupa devenind primul ”brand” teatral recunoscut și apreciat în toată țara prin cele mai bine de 100 de spectacole susținute.
Anul trecut, într-un interviu, spunea “Mă bucur când facem săli pline la opere mari. Sălile pot să fie pline și la șușe. Dar când faci săli pline la „Hamlet”, deja înseamnă ceva. Când se vând biletele pe o lună înainte la „Amadeus” sau la „Visul unei nopți de vară” înseamnă că ai făcut ceva”,
Mâine, reputatul regizor împlineşte 63 de ani. Să-i urăm aniversare minunată alături de cei dragi, multă sănătate, bucurii, ani frumoși pe mai departe și cât mai multe piese regizate cu mare succes la public. La mulți ani, Victor Ioan Frunză!
