Este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români contemporani, prozator, dramaturg şi scenarist de film, ziarist cu pană fină şi romancier cu condei bine tuşat, adevărat om de litere care a sporit literatura română prin cantitatea şi mai ales calitatea scrierilor sale. Are peste douăzeci de volume de nuvele tipărite, tot cam atâtea romane şi piese de teatru şi la jumătate scenarii de film. La toate astea se adaugă un volum de poeme (Câinele de fosfor – 1981) şi unul de eseuri (Virgule – 1978).
N-a iertat nimic, a tras brazdă adâncă în lung și-n lat pe ogorul literaturii semănând idei, udate cu sudoarea frunții, luminate și încălzite de iradierea stelară a scriitorului, întru mântuirea literaturii românești. A fost iubit, citit și comentat, de la exigenții critici literari, la publicul devorator de carte care i-a asigurat mereu privilegiul de a fi printre cei mai cumpărați autori, bilbliotecile epuizând rapid stocurile de volume primite.
S-a născut la 19 august 1935, în comuna Păușa, județul Bihor, ca fiu al învățătorilor Traian Popescu și Mariei (născută Bentea). A avut o copilărie mântuită de griji, cu vacanțe petrecute la țară, cu zilnice meciuri de fotbal pe un teren improvizat la marginea satului. După liceu se pregătește pentru Institutul Medico-Farmaceutic din Cluj. Conștiincios și cu mare ambiție ia examenul de admitere și merge trei ani la cursuri.
Își dă seama că medicina nu este ceea ce i se potrivește și nici ceea ce își dorește și-și zice că, decât un medic mediocru, mai bine un scriitor cu perspective, căci sigur era conștient de talentul său literar. Dă un alt examen și intră la Facultatea de Filologie a Universității Victor Babeș din Cluj, pe care o absolvă în 1951. În anul 1952, debutează cu versuri în ziarul „Crișana” din Oradea, iar un an mai târziu ca prozator în revista „Steaua”, cu schița „O partidă de șah”.
Între anii 1956-1969 este mai întâi corector și apoi redactor la revista „Steaua”, în acest răstimp apărându-i primul său volum, ce cuprinde schițe și povestiri, „Fuga”, urmat de a doua sa carte, un roman, „Zilele săptămânii” și de un șir de culegeri de nuvele și povestiri care încep să-l definească drept adevărat scriitor, de la „Umbrela de soare” (1962), până la „Duios Anastasia trecea” (1967).
Debutul în dramaturgie se face în anul 1960, cu piesa „Mama”, urmând un șir de alte piese foarte bine primite: „Acești îngeri triști”, „Pasărea Shakespeare”, „Piticul din grădina de vară”, „O batistă în Dunăre”, etc. Și scenariile de film au constituit mici bijuterii pe care au fost „gravate” pelicule cinematografice cunoscute de toată lumea: „Un surâs în plină vară”, „Prea mic pentru un război atât de mare”, „Păcală”, „Duios Anastasia trecea”, „Vânătoarea de vulpi”, Rochia albă de dantelă”, etc.
A fost premiat în numeroase rânduri, cele mai importante fiind: Premiul Cinematografiei pentru cel mai bun scenariu (1964), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1964, 1969, 1977, 1980) și Premiul Academiei Române (1970), al cărei membru titular devine din anul 2006.
Mâine, reputatul prozator, dramaturg, scenarist, și academician împlinește 85 de ani. Să-i urăm multă sănătate, ani frumoși, putere de muncă și alte scrieri care să-i bucure pe toţi cei care încă mai cred în vigoarea şi calitatea literaturii române. La mulți ani, Dumitru Radu Popescu!
