Umoriștii spun că baletul este o artă călcată în picioare. Sau o artă făcută cu picioarele. Nimerit ar fi însă să se spună că baletul este o artă făcută cu ajutorul picioarelor, în strânsă legătură cu talentul, fantezia și grația celor care-l practică. La noi, Răzvan Mazilu exploatează atât de mult fațetele, posibilitățile, limitele acestei arte (mai ales în ceea ce privește libertatea dansului contemporan), încât, după unii, se confundă cu arta însăși.
Când îl privești pe Răzvan Mazilu dansând, parcă totul încremenește în jur și-l ai în fața ochilor numai pe el, artistul, imponderabil, asemeni unei libelule care, sfidând gravitația, plutește ba pe loc bătând din aripi, ba își ia zborul zig-zagat și grațios spre zările albastre.
S-a născut la 21 iunie 1974, în București, și-a copilărit pe Șoseaua Giurgiului, locuind într-un bloc turn cu 15 etaje, la ultimul etaj, cât mai aproape de stele. Mai târziu, el însuși avea să devină o stea a baletului și a dansului contemporan. Dansează de când se știe. Dintotdeauna! Când era mic, asculta muzică și dansa. Vedea balet la televizor, dansa și el! Mama sa a fost cea care a intuit în aceste manifestări un posibil talent creativ. Ea a fost cea care s-a priceput să-i îndrepte pașii către studiul dansului, ducându-l la cursuri de dans încă de la vârsta de 3 ani. Zilnic!
Mai târziu s-au mutat în cartierul Drumul Taberei și era un adevărat calvar să parcurgă drumul, mai ales iarna, prin nămeți și noroaie (în vremea când se demola Spitalul Brâncovenesc și se construia Casa Poporului), până la școala de balet situată pe Strada 11 iunie, aproape de Mitropolie. În sală era frig și repeta cu mănuși de lână, ca să nu-i înghețe mâinile pe bară. Dar dorința, ambiția și talentul au depășit condițiile improprii. Mai ales că părinții, fără să vină din lumea artei (tatăl sudor, mama confecționer), au făcut sacrificii financiare și i-au fost aproape în demersul său artistic, chiar dacă acest domeniu era ceva nou pentru ei.
Înainte de a absolvi Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”, își amintește cu drag de cursurile făcute la Casa pionierilor, unde era singurul băiat printre foarte multe fete și unde avea o profesoară originară din Rusia, ce avea la bază faimoasa Școală de balet rusă. Aceasta a fost primul profesionist care l-a încurajat și care l-a făcut să se simtă, de mic, ca un adevărat artist.
După liceu, absolvă (în 1996) Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, secția Coregrafie. Însă, încă din perioada liceului, devine solist al Companiei de Dans Contemporan „Contemp” la Opera Națională din București, apoi la Teatrul Evreiesc de Stat. În 1996 semnează coregrafia unui spectacol de la Teatrul Odeon (Vorbește-mi ca ploaia și lasă-mă să te ascult), iar din 1998 începe colaborarea cu Opera Națională București.
Din 2001 coordonează programul de promovare a dansului contemporan românesc „Dans la Odeon” și are o colaborare de excepție cu regizorul Alexandru Dabija și cu Dragoș Galgoțiu, alături de care realizează proiecte superbe „Un tango mas” și „Block Bach”, cu Dabija, și „Portretul lui Dorian Gray”, cu Galgoțiu.
În 2007 lansează proiectul cultural „Dance energy”, ce are ca scop susținerea financiară a liceelor de coregrafie din România. Este primul dansator român protagonist într-un one-man-show (Jocul de-a Shakespeare”) și primul realizator al unui spectacol de teatru-dans din România („Dama cu camelii”). Este coregraful a zeci de spectacole, interpretul a tot atâtea, răsplătit cu numeroase și importante premii naționale și internaționale. La ultima sa montare, ”Opera de trei parale”, are și statut de costumier.
Astăzi, talentatul dansator împlinește 48 de ani, ani în care a „plutit” la fel de grațios ca marii balerini ai lumii. Să-i urăm multă sănătate, clipe fericite, bucurii, împliniri profesionale și să-i mulțumim că ne-a încântat și ne încântă cu talentul său excepțional. La mulți ani, Răzvan Mazilu!
