Încă din 1981 (cu unele intermitențe) a fost cel care a dirijat și-a coordonat forța, puterea de concentrare, abilitățile și grația câtorva generații de copilițe, transformându-le, pe cele mai talentate, în gimnaste de renume mondial.
S-a născut la 17 februarie 1951, în municipiul Ploiești, a absolvit IEFS-ul, promoția 1974, cu specializarea gimnastică și și-a început cariera ca profesor de educație fizică la Valea Călugărească (1974-1978). Din 1978 intră pe drumul prevestit de ursitoare și, timp de patru ani, îl găsim antrenând lotul de gimnastică al Clubului Sportiv „Petrolul” din Ploiești (1978-1981).
În anul 1981 este solicitat să lucreze, la Deva, ca antrenor la lotul olimpic feminin de gimnastică. Din acel moment, gimnastica feminină românească era din nou pe mâini bune. Din 1990 devine antrenor coordonator, pregătește loturile olimpice și participă la 6 ediții ale Jocurilor Olimpice, la 16 ediții ale Campionatelor Mondiale, 13 ediții ale Campionatelor Europene, 5 ediții de Cupă Mondială, 11 ediții ale Campionatelor Europene de juniori. Antrenează lotul feminin de gimnastică al României până în anul 2005, urmând ca în perioada 2005-2006 să fie consilier de stat la Administrația Prezidențială.
De mulți ani, însă, alături de Mariana Bitang constituie cea mai redutabilă echipă de antrenori pe care a avut-o vreun sport românesc, cu un palmares cumulat și format din peste 400 de medalii. În urmă cu 4 ani cei doi hotărâseră să renunțe (și renunțaseră) la funcția de antrenori coordonatori ai lotului feminin de gimnastică al României, suspendând colaborarea cu Federația Română de Gimnastică în contextul unor probleme familiale extrem de serioase (varianta oficială!), însă, în urma ratării calificării directe la JO de la Rio a echipei feminine de gimnastică (locul 13 în calificări în urma Campionatului Mondial de Gimnastică artistică de la Glasgow), cuplul Bellu-Bitang a fost din nou solicitat.
“Ceea ce vedeţi la televizor sau ceea ce un nespecialist vede la Campionatele mondiale, europene, la Olimpiadă, toate acele exerciţii care par executate cu dezinvoltură sunt consecinţa unor repetări, care se cifrează la câteva milioane. Perseverenţa, rigoarea, disciplina devin esenţiale. Nu se poate face gimnastică mimând efortul, concentrarea sau dificultatea. Din plecare, gimnastica este un sport aparte. Să te desprinzi de la sol prin propriile mijloace, să faci în aer câteva înşurubări şi mişcări de rotaţie, să aterizezi pe picioare ca o pisică, fără un pas în plus şi să faci toate acestea într-o combinaţie – pe muzică, la sol–, sau la sărituri – plecând dintr-o poziţie cu totul specială, de pe braţe–, te pune în nişte posturi neobişnuite. Aceste lucruri neobişnuite se obţin cu foarte multă muncă, cu trudă, iar performanţele se obţin cu oameni neobişnuiţi”, spunea Bellu într-un interviu.
Şi tot el adăuga: „Pentru gimnaste timpul se măsoară în Olimpiade. Ai făcut o Olimpiadă pentru care te-ai pregătit începând de la șase ani. La 16 ani participi la prima ta Olimpiadă, a doua e la 20 de ani. A treia e la 24 de ani. La gimnaste rar se întâlnește participarea la trei Olimpiade!”
Dar la antrenori cum s-o măsura timpul? În medalii olimpice, mondiale, europene? În generații de sportivi de talie mondială antrenați? În satisfacții, în regrete, în muncă, în perseverență? Pentru oameni, însă, dincolo de orice statut social timpul se măsoară în ani. Ei bine, Octavian Bellu este un antrenor, dar și un om cunoscut și respectat pentru munca și rezultatele lui de o țară întreagă.
Astăzi, reputatul antrenor împlineşte 67 de ani. Alături de toți cei care îl cunosc și-l apreciază – adică de întreaga țară – să urăm reputatului antrenor cu toată simpatia: „La mulți ani, Octavian Bellu!”
