După atâția ani petrecuți pe scena teatrului ori pe platourile de filmare (peste șase decenii), după atâtea roluri interpretate cu un talent și un profesionalism de excepție, după atâtea distincții și premii primite, care certifică tocmai uriașa sa personalitate, este greu să vorbești despre Victor Rebengiuc. Mai ales că nici o definiție nu poate să-l circumscrie, nici un artibut nu-l epuizează. La scară pământeană, când vine vorba despre „religia” scenei, a teatrului, a filmului el este cel ce este: ACTORUL
Pentru a ajunge la acest statut, pe lângă talentul dăruit de divinitate, n-a precupețit nimic din tot ce putea face ca rolul interpretat să aibă veridicitate, naturalețe, franchețe. De pildă, se spune că Gheorghe Dinică (prima opțiune pentru rolul Ilie Moromete) a refuzat să joace în film, pe motiv că trebuia să stea desculț pe toată durata peliculei. Ei bine, Victor Rebengiuc, orășeanul prin naștere Victor Rebengiuc, n-a refuzat și-a făcut unul dintre cele mai mari roluri din cariera sa și din cinematografia românească.
Ba mai mult, atât de bine și-a pus amprenta asupra rolului, atât de bine a intrat în pielea personajului, încât, oricâte alte ecranizări s-ar mai face după „Moromeții” lui Marin Preda, toți cei care au văzut deja filmul lui Stere Gulea nu-și vor mai putea închipui un alt chip al lui Ilie Moromete decât sub chipul lui Rebengiuc.
Dar „Moromeții” n-a fost nici pe departe singurul film în care Rebengiuc face un rol mare. Ce ziceți de „Pădurea spânzuraților” (regia Liviu Ciulei, film premiat la Cannes), de „Tănase Scatiu” (regia Dan Pița), „Doctorul Poenaru”, „De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie), „O scrisoare pierdută” (Ștefan Tipătescu, spectacol Tv, 1982), „Faleze de nisip” (regia Dan Pița), „Balanța”, „Prea târziu” (regia Lucian Pintilie), „Niki Ardelean, colonel în rezervă” (tot în regia lui Pița), „Nunta mută”, „Medalia de onoare”, „Câinele japonez”, etc.?
Rolurile din teatru sunt atât de multe și atât de bine interpretate, încât e greu să evidențiem pe unele în defavoarea altora. Totuși, ca să-l putem creiona pe el, pe omul Victor Rebengiuc, am spune că s-a născut la 10 februarie 1933, în București. Contactul cu teatrul s-a făcut mai mult din întâmplare. Pe când urma o școală medie tehnică a interpretat câteva roluri în piesele unor colegi, apoi în cămine culturale, ca până la urmă să ajungă să dea la teatru. A urmat cursurile Universității de Artă Teatrală „Ion Luca Caragiale”, din București, până în 1956, iar din 1957 este membru al trupei Teatrului Bulandra din București.
În perioada 1990-1996 a fost director al UNATC „Ion Luca Caragiale”, iar între 1996-1998 a fost director al Teatrului Bulandra. Memorabil rămâne gestul său, imediat după revoluție, când apare în direct la Televiziunea Română cu un sul de hârtie igienică în mână, invitându-i pe anumiți politicieni (foști activiști în regimul comunist) să se șteargă la gură înainte de a vorbi despre democrație.
În 2004, la Festivalul Internațional de Film Transilvania, a primit Premiul de Excelență pentru întreaga carieră. În același an a fost decorat de către criticii de film din România drept cel mai bun actor din 2004 pentru rolul din filmul „Niki Ardelean, colonel în rezervă”, în regia lui Pintilie. În 2006, UNITER-ul îl desemnează cel mai bun actor, pentru rolul Preobrajenski, din piesa „Inimă de câine”, iar în 2011 ise acordă Premiul Gopo pentru cel mai bun actor în „Medalia de onoare”.
Astăzi, Victor Rebengiuc împlinește 85 de ani. Dar, parcă mai ieri ne răsuna în urechi replica de final a lui Ilie Moromete: „Niculae, unde mergem noi, domnule?” La mulți ani și zile frumoase, maestre!
