“Prefă-te inimă în stea” şi luminează întru „Eternitate” fiecare zi a lui George, cel care ne-a dăruit toată dragostea, sensibilitatea şi blândeţea sufletului său risipite în cântece! Destinul n-a fost blând cu el, l-au sucit şi l-au răsucit toate furtunile vieţii, oamenii care i-au stat în preajmă n-au fost întotdeauna cei mai buni şi mai drepţi, iar Cel de Sus, în dorinţa-i de necomentat, c-o mână i-a luat lumina ochilor, iar cu alta i-a dăruit o voce prin care cântă îngerii!
Însă binecuvântata mână care a dăruit, prin George, a bucurat milioane de oameni care i-au ascultat piesele. Și trebuie ascultat, fiindcă suprema bucurie a lui George Nicolescu este atunci când, cei cărora le cântă, se bucură. Toate aplauzele, tot freamătul, toate ovațiile, toată energia unei săli de spectacol se imprimă în el, dându-i mulțumirea și bucuria de a fi, dincolo de ceea ce i-a fost luat: lumina ochilor.
S-a născut la 12 martie 1950, în Ploiești, fiind singurul băiat într-o familie normală, cu cinci copii. Constatându-se problemele sale de vedere, a urmat Școala de Ambliopi timp de trei ani la București (1957-1959), apoi gimnaziul și liceul la Școala Pentru Orbi din Cluj. Muzical, a debutat, în 1970, câștigând premiul întâi la festivalul „Tinerețe pe portativ”.
Doi ani mai târziu, o dată cu participarea la Festivalul Național al Artei Studențești de la Iași, ediția 1972, a fost ascultat de compozitorul George Grigoriu. I-a plăcut și așa a început colaborarea dintre cei doi, Grigoriu scriind special pentru el piesa „Eternitate” devenită mare hit al anului 1973.
În paralel, în 1972, este admis la Universitatea din București de limbi romanice, secțiunea româno-franceză, pe care a absolvit-o, în 1976 (a intrat al 24-lea cu media 9,12 concurența fiind de 600 de candidați pe 100 de locuri).
Din aprilie 1977 a început să predea franceză la Liceul Special pentru deficienți de vedere din Buzău, unde a rămas până în1985. Din 1985 a fost angajat solist vocal al Casei Tineretului din Buzău, iar după decembrie 1989 a fost angajat câteva luni ca solist al ansamblului „Optimiștii”.
Două momente importante i-au marcat, însă, fecund și înălțător existența. Primul a fost atunci când, după succesul înregistrat cu piesa „Eternitate” (1973), a fost invitat la Gala Revistei Săptămâna, desfășurată la Sala Palatului. „Piesa a fost foarte bine primită de public. La un moment dat, chiar mă gândeam, dacă o fi adevărat că mă aplaudă pe mine. Vă dați seama: la 23 de ani să cânți la Sala Palatului! Spuneam că l-am prins pe Dumnezeu de ambele picioare, nu de unul...”, mărturisea interpretul.
Al doilea moment, a doua oară când s-a apucat strâns de picioarele Tatălui Ceresc a fost, în 1979, când, profitând de un turneu al Cenaclului Flacăra, la Buzău, vine la o audiție (cu scop de preselecție a aspiranților la Cenaclu), cântă „Eternitate” și este primit cu brațele deschise, ajungând „titular” al Cenaclului Flacăra.
Din acel moment, Adrian Păunescu a devenit pentru el ceea ce fusese George Grigoriu, evident, Păunescu scriindu-i versurile, nu compunându-i muzica! Cântările și show-urile, după 89, încep să se rărească, singurul succes notabil fiind revenirea în topurile muzicale românești datorită unui duet cu trupa UNU. Hit-ul s-a numit „Cântec pentru sănătatea ierbii”.
Astăzi este ziua când împlinește 70 de ani. Nu sunt o „eternitate”, sunt ani tereștri, măsurați prin zilele trăite cu bune și cu rele, cu tristeți și bucurii, cu împliniri și neîmpliniri, cu resemnări și optimism de talentatul interpret.
Este clar că George Nicolescu nu poate citi cele scrise aici. Dar îi pot povesti cei apropiați. Și-i pot spune că, împreună, i-am urat multă sănătate, clipe liniștite și pace sufletească. La mulți ani, George Nicolescu!
