Fermecător, enigmatic, cu părul în permanență răvășit, adorat de femei, Florin Piersic Jr. este astăzi cunoscut regizor de teatru şi film, scenarist, actor şi scriitor. Că a vrut, că n-a vrut, de la tatăl său asta a moștenit: farmecul, constituția atletică și pasiunea pentru femeile mignone, delicate, parcă mereu lipsite de apărare.
A fost într-o permanentă autodepășire, de la faptul de a nu se cantona în roluri ce i-ar fi evidențiat numai calitățile fizice, până la a ajunge un apreciat regizor de teatru și film, scenarist cu fler și scriitor cu har, bine vândut pe piața cărții. La sfârșitul lunii mai, spectatorii prezenți la Festivalul de Teatru Ștefan Iordache, din Caracal, au avut ocazia să-l vadă jucând în spectacolul Freak Show 2, unde, cu un talent incontestabil, interpretează o suită de personaje diferite, totul regizat și scris de el însuși.
S-a născut la 18 iulie 1968, în București, ca fiu al Tatianei Iekel și (evident!) al marelui actor Florin Piersic și este lesne de închipuit că mare parte din copilărie și-a petrecut-o în preajma multor actori (fie când veneau în vizită la părinții săi, fie când meregeau ei în vizită), în culisele teatrelor sau pe platourile de filmare.
Viețuind într-un astfel de mediu, unde totul „respira” teatru, încrezător în el însuși, convins că are talent, urmează cursurile Academiei de Teatru și Film, secția actorie, absolvind în anul 1991.
Ce e drept, „activitatea” actoricească și-o începuse încă din adolescență, jucând în „Marele singuratic” (copilul), „Colierul de turcoaze” (slujitorul de la han), „Cucoana Chirița”, „Un studio în căutarea unei vedete” (matematicianul), dar simțea că nu numai asta și atât trebuie să facă, ci un altfel de teatru și un altfel de film.
„Școala mea adevărată a început pe la 32-33 de ani. Am irosit mult timp căutându-mi un drum. În 93 a apărut un om care mi-a deschis un pic ochii, dar apoi am intrat din nou în adormire. Mult mai târziu am pornit cumva pe urmele pașilor lui.
E vorba de Simon McBurney, un actor și regizor englez care și-a făcut o trupă de teatru numită Theatre de complicite. În clipa de față am ajuns să îl iau ca reper și mă gândesc dacă ceea ce fac eu acum în teatru i-ar plăcea lui Simon”, spunea cu ceva vreme în urmă.
Astfel, cu one-man-show-ul „Sex, Drugs, Rock&Roll”, de Eric Bogosian, deschide calea teatrului independent în România, Florin Piersic Jr. primind Premiul pentru cel mai bun actor al anului 2002 la Gala UNITER.
În anul 2004 înființează casa de producție Artificial Horizon, unde este scenarist, regizor și producător pentru filme de scurtmetraj și lungmetraj, cum ar fi „Fix Alert” (joacă alături de fosta sa soție, Dorina Chiriac, împreună cu care are o fiică, Sonia) sau „Eminescu versus Eminem”.
Între anii 2008-2009 este distribuit ca actor în producțiile cinematografice „Călătoria lui Gruber” (pentru care obține Premiul Gopo pentru cel mai bun actor), „Contratimp 2”, „Biblioteque Pascal” și „Youth Without Youth” (regia Francis Ford Copola).
În anul 2005 primește din nou Premiul pentru cel mai bun actor, pentru rolul din Quod Erat Demonstrandum (QED). Publică trei volume „Opere cumplite” (2009), „Romantic Porno” (2011) și „Ficțiuni reale” (2013), care se vând foarte bine.
Mâine, Florin Piersic Jr. împlinește 54 de ani. Să-i urăm viață lungă și frumoasă, tot binele din lume, multă sănătate și noi etape atinse în bogata-i carieră. La mulți ani, Florin!