Cu o frumuseţe caldă, luminoasă, iradiantă chiar (care nu s-a stins nici azi, în ciuda vârstei biologice), cu o voce extrem de plăcută ce „gâdila urechile” ascultătorilor, vorba lui Creangă, Delia Budeanu intra seară de seară în casele telespectatorilor „îndulcind” prin simpla ei prezenţă orice ştire, indiferent de nuanţa pregnant laudativ-propagandistică, în vremurile cenuşii ale perioadei ceauşiste.
Când prezenta anostul „Telejurnal”, orice român aflat în faţa micului ecran uita aproape instantaneu că rafturile magazinelor sunt goale, că frigul era pătrunzător în case, că se făcea economie la curentul electric ori că programul Tv era de două ore. Toţi priveau sideraţi la minunata femeie pe care o aveau în faţă: Delia Budeanu.
S-a născut la 28 mai 1949, iar copilăria și-a petrecut-o în livada de meri a tatălui său. Tatăl, inginer cercetător în pomicultură, a pus bazele Stațiunii de Cercetare Pomicolă Voinești și este creatorul celebrelor soiuri „Frumosul de Voinești”, „Deliciosul de Voinești” și, mai târziu, „Generosul de Voinești”. Din această cauză, după ce a ronțăit o livadă de mere, după cum singură spune, toată viața a mâncat zilnic mere din soiul Voinești, preferându-le pe cele de un roșu „bordeaux”, mai zemoase.
Într-un fel, paradisul copilăriei s-a terminat pe când avea 12 ani și părinții au divorțat, ea urmând-o pe mamă la Turnu-Severin. Despre mamă își amintește că era extrem de cultivată, frumoasă și foarte fină, blândă și bună. Dacă o întrebi, însă, ți-ar răspunde că seamănă cu bunica și că la bunica se gândea de fiecare dată pentru a-și risipi emoțiile, atunci când intra în direct. Despre tată spune că era dur ca o stâncă, inflexibil, impunându-i mereu să fie prima, să nu greșească, să ia toate premiile la școală.
Primele vacanțe gimnaziale și le petrecea citind Jules Verne într-un hamac de doc, adus de tatăl său din război, prins într-un gutui bătrân. Clasele IX-XII le-a studiat la Turnu-Severin, la Liceul Traian. A început apoi Filologia la Universitatea din Timișoara. Numai două luni a rămas aici, deoarece, după o poveste încâlcită cu o colegă, invidioasă pe ochii ei superbi, pe veselia constantă și pe vizibila expresie de fericire afișată, a trebuit să se transfere la Cluj. Nici astăzi nu și-a scos din minte acel episod urât din viața ei. Pesemne, atunci a înțeles pentru prima oară cât de adâncă este vorba lui Noica: „Oamenii te pot ierta pentru orice, nu și pentru faptul de-a fi fericit!”
La Cluj stă trei ani, apoi se transferă la București unde, îndată după absolvire, se angajează la Radio România. Dacă n-ar fi făcut televiziune i-ar fi plăcut să facă Dreptul, Filosofie sau Matematici, spre care avea aplecare. Însă visul său secret era să facă operă: Un profesor de canto i-a prevestit un viitor strălucit în muzică, însă tatăl s-a opus. Astfel că, la televiziune a ajuns din întâmplare. La începutul anului 1970 era așadar la Radio, la Secția Tineret, când un coleg i-a zis că se dă concurs la TVR pentru postul de prezentatoare. Nici nu știa exact unde este televiziunea!
A urcat în autobuzul 31, a întrebat unde să coboare și i s-a răspuns că la Fabrica de Spirt. A obținut postul concurând cu alte 11 actrițe. În două săptămâni a fost angajată. La 1 iunie 1970, a intrat pentru prima oară pe post. Nici nu putea respira de emoție. Și-a invocat bunica în gând și-a rostit prima frază. De atunci, preț de 27 de ani, a fost în casele, în inimile, în adulația și-n simpatia românilor. Și noi am iubit-o necondiționat 27 de ani!
Astăzi, îndrăgita crainică împlinește 68 de ani. Să-i urăm tot binele din lume, multă sănătate, clipe liniștite și senine ca ochii ei mari și frumoși și să-i spunem că ne-am bucura enorm s-o mai vedem pe micile ecrane. La mulți ani, Delia Budeanu!
