Nu prea înalt (chiar mignon), destul de slăbuţ (chiar fragil), ca o trestie bătută de vânt din „Lacul codrilor albastru” al marelui său „consătean” Mihai Eminescu, cu zeci şi zeci de roluri jucate pe scena multor teatre din ţară sau străinătate, cu alte roluri interpretate în multe dintre filmele făcute după Revoluţie (a jucat chiar rolul dictatorului în spectacolul de teatru-documentar „Ultimele zile ale Ceauşeştilor”), Constantin Cojocaru nu este un actor numit de public „popular”.
Poate părea ciudat, dar, ca în cazul lui Constantin Noica, care afirma că un mariaj reuşit, profesoratul, grija copiilor şi mai ales faptul de a fi fost constant în centrul atenţiei l-ar fi încetinit şi încurcat din lucru, nelăsându-l să-şi ducă în linişte destinul cărturăresc, la fel se pare că s-a întâmplat şi în cazul lui Constantin Cojocaru.
Nefiind asaltat, hărţuit, chemat la tot felul de evenimente mondene şi-a văzut în linişte de treabă, ajungând la o cifră impresionantă de roluri jucate, cu atât mai mult cu cât, e drept, nici n-a prea cochetat cu televiziunea, drumul cel mai sigur spre popularitate şi „vedetism” căpătat peste noapte.
S-a născut la 6 mai 1945, în comuna Borolea, judeţul Botoşani, în familia preotului Mihai Cojocaru. Urmează cursurile primare şi liceale în Botoşani, după care se decide să devină actor. Intră „din prima” la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, Facultatea de Teatru, Secţia Actorie, la clasa profesorului George Carabiu.
„Eu nu am avut de gând să devin actor. Toată lumea are o poveste că, atunci când era la grădiniţă, a visat ceva...La mine nu s-a întâmplat aşa. M-am pregătit pentru chimie, m-am dus la Iaşi să dau examen la chimie. Eram foarte bun la matematică, fizică şi chimie. Cu trei zile înainte de admiterea la institut am fugit, am luat un tren, am învăţat o fabulă pe drum şi m-am dus direct la Institutul de Teatru, unde am intrat”, îşi aminteşte actorul.
După absolvire devine actor angajat al Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, unde a avut ca profesori pe unii dintre cei mai mari regizori de teatru români. Rămâne aproape zece ani la Piatra Neamţ (1966-1975), perioadă în care a fost şi profesor la Şcoala Populară de Artă. Aici joacă de la rolul Omului de tinichea (din Vrăjitorul din Oz), la Harap Alb, Romeo şi chiar rolul Ioanei (travesti) din piesa Matca a lui Marin Sorescu.
În anul 1975 părăseşte Piatra Neamţ, continuându-şi cariera artistică la Teatrul Odeon din Bucureşti (1975-2001). În ultimii ani, Constantin Cojocaru a fost în atenţia publicului românesc şi străin datorită rolului Nicolae Ceauşescu, din „Ultimele zile ale Ceauşeştilor”, spectacol de teatru-documentar realizat la Institutul de Cercetare a Crimelor Politice de la Berlin (care reface procesul cuplului prezidenţial din 25 decembrie 1989).
Despre acest rol, actorul spune că a făcut eforturi imense să îi găsească personajului latura umană, fiind nevoit să urmărească secundă cu secundă gesturile, vorbele, spaimele lui Ceauşescu în faţa judecătorilor săi. Noroc că, la un moment dat, a jucat şi rolul lui Emil Cioran, din „Mansarda din Paris”, şi-a mai echilibrat situaţia!
Astăzi, actorul împlineşte 72 de ani. Să-i urăm tot binele din lume, multă sănătate, bucurii lângă cei dragi şi roluri cât mai mari şi mai potrivite, pe măsura talentului său. La mulţi ani, Constantin Cojocaru!
