Una dintre cele mai luminate minți din societatea română contemporană, adulat necondiționat de o parte a intelectualității de la noi, dar și contestat cu o vehemență gălăgioasă de cealaltă parte (în special pe motive politice) scriitorul, eseistul, esteticianul, istoricul de artă Andrei Pleșu se mișcă magistral în interiorul limbii române, cu grația unui desăvârșit stilist, încântând spiritul, dincolo de volumele și lucrările scoase, prin editorialele sale săptămânale din Dilema Veche, editoriale scrise când cu fină ironie, când cu umor amar, când ca avertisment pentru cei ce au urechi de auzit și minte să înțeleagă.
Alături de Gabriel Liiceanu, Sorin Vieru, Victor Stoichiță, etc. a fost unul dintre cei mai importanți discipoli ai filozofului Constantin Noica, cel care, într-un moment de inspirație vizionară spunea, prin anii 80, că cel mai bine i s-ar potrivi lui Pleșu o funcție de parlamentar.
Undeva, Gabriel Liiceanu nota: „Dragii mei, ce noroc aveţi, spune la un moment dat Noica în Jurnalul de la Păltiniş. Andrei, dacă ar fi trăit înainte de război, cu înzestrările lui ar fi devenit parlamentar şi ar fi fost pierdut pentru cultura mare.” Andrei Pleşu nu a devenit parlamentar, ci ministru de Externe şi poate numele lui va rămâne legat de negocierile pentru intrarea României în Uniunea Europeană.
Imediat după revoluție, Pleşu a fost ministrul Culturii (28 decembrie 1989-16 octombrie 1991) în Guvernul Petre Roman și ministrul Afacerilor Externe în Guvernul Radu Vasile (29 decembrie 1997-22 decembrie 1999). Din păcate, în primăvara anului trecut, anunţa că se retrage din viaţa publică.
Spre deosebire însă de ceilalți învățăcei de la Păltiniș, a căror scriitură este mai ermetică, de specialitate, abundă de cuvinte și expresii filozofice, scrisul lui Pleșu este mai „blând”, pe înțelesul tuturor, chiar dacă la un nivel intelectual foarte ridicat. Asta dă o anumită accesibilitate și înțelegere a cărților și lucrărilor sale tipărite.
Pe durata Școlii de la Păltiniș, dacă Liiceanu era „elevul” mai harnic, mai disciplinat, mai atent la lista de teme date, îmblânzind și înțelegând ideile din lucrările aride ale lui Aristotel, Kant, Hegel, Heidegger, etc., Pleșu avea mereu o „îndulcire” a problematicilor, abătându-se câteodată de la program și de la ceea ce-i era dat spre studiu, pre disperarea lui Noica care-i reproșa că are o cale, un drum de străbătut, un țel de atins și nu are timp să se bată (în scris) cu câte un șef de gazetă de provincie ori cu câte un profesoraș prăfuit.
S-a născut la 23 august 1948, în București, ca fiu al chirurgului Radu Pleșu și al soției acestuia Zoe Rădulescu. A absolvit liceul „Spiru Haret” din București în 1966, urmând apoi cursurile Facultății de Arte Plastice, secția istoria și teoria artei. În 1980 obține titlul de doctor în istoria artei cu teza „Sentimentul naturii în cultura europeană”. Devine membru PCR în studenție, dar este exclus din partid în 1982, drept urmare a implicării sale în așa-zisa „afacere a Meditației Transcedentale” și scos și de la Institutul de Istorie a Artei.
După 89, a înființat institutul de studii avansate „New Europe College”, revista culturală Dilema (azi, Dilema Veche) și, cum spuneam, ajunge până la a conduce un minister. Ca scriitor a fost foarte bine primit de public, mai ales cu volumele Minima moralia (1988), Jurnalul de la Tescani (1993) și Despre îngeri (2003). Are numeroase lucrări publicate în țară și străinătate, audio books, lucrări colective și-a obținut zeci de premii și distincții.
Astăzi, cunoscutul filozof, scriitor și eseist împlinește 72 de ani. Să-i urăm numai bine, multă sănătate, mulți ani frumoși și pitorești, cum însuși este, și să ne încânte pe mai departe spiritul cu scrierile sale, adevărate răsfățuri ale minții. La mulți ani, Andrei Pleșu!
