Caldă, calmă, cu o blândețe anume în ochi și în glas, cu sfioșenie adolescentină și rigori de cronometru, mereu punctuală, constant serioasă și etern devotată teatrului, actrița Anda Caropol a fost o binecuvântare pentru scena românească. De fapt, a umplut un gol ori a ocupat un loc anume lăsat de destin pentru ea.
N-a fost „marea doamnă” a teatrului, și e mai bine așa, căci celebritatea poate ar fi orbit-o și i-ar fi tocit lăudabila-i modestie. N-a fost nici „cenușăreasa” teatrului, și e mai bine așa, fiindcă rolurile mici, neimportante, ar fi deprimat-o, i-ar fi tocit recunoscuta-i încredere în sine și-ar fi depărtat-o, poate, de universul pe care-l iubește atât de mult: teatrul.
În tinerețe a fost teribil de frumoasă, azi păstrează încă pe chip noblețea trăsăturilor care, cu ceva ani în urmă, răsuceau capete, atrăgeau priviri și dădeau bătăi neregulate de inimă multora dintre cei îndrăgostiți de ea, prezenți tot timpul la spectacolele sale.
S-a născut pe 9 aprilie 1939 și-a absolvit, în 1960, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, specializarea arta actorului, la clasa profesorului A.Pop Marțian. Atât de dragă îi este scena și atâta pasiune pune în tot ce face, că, încă din studenție, joacă la Studioul Casandra în câteva piese (unele chiar în regia profesorului ei, A.Pop Marțian) care devin adevărate promisiuni pentru cariera sa viitoare.
După încheierea studiilor a fost repartizată la Teatrul Național din Cluj, unde a debutat cu piesa „Poveste din Irkutsk”, de Aleksei Nicolaevici Arbuzov. Tot la Cluj a mai jucat în „Neamurile”, de Teofil Busecan și „Întoarcerea”, de Mihai Beniuc. După patru ani, în 1964, începe să apară pe afișele Teatrului Nottara din București, prima piesă jucată fiind „Sonet pentru o păpușă”, de Sergiu Fărcășan, în regia lui Lucian Giurchescu.
De atunci n-a mai părăsit scena acestui teatru, jucând în zeci de piese, cel mai drag rol fiindu-i „Ofelia” din „Hamlet”, spectacolul lui Dinu Cernescu de la Nottara, din 1974, unde l-a avut ca partener de scenă, în rolul lui Hamlet, pe marele Ștefan Iordache. Dar nu numai în anii tinereții a avut roluri memorabile, ci, chiar de curând, în „Titanic vals”, „Hangița”, „Travestiuri”, „Un pensionar fatal” ori „Vino la pod, iubita mea!”
În film, abia împlinise 20 de ani, când a jucat pelicula „Băieții noștri”, în regia lui Gheorghe Vitanidis și Anastasia Anghel. Au urmat apoi „Celebrul 702” (1961), „Lada cu zestre” (1961), „Cerul n-are gratii” (1962), „La vârsta dragostei” (1963), „Am o idee” (1981), „Miezul fierbinte al pâinii” (1983), „Secretul lui Nemesis” (1985), „Senatorul melcilor” (1995) etc.
De câțiva ani, la fiecare zi aniversară, îi place să spună, ca o incantație: „Pentru anul ce urmează îmi doresc ca Dumnezeu să mă ferească de toate bolile de pe lume, mai puțin de această boală incurabilă care este teatrul”. Şi Cel de Sus i-a ascultat, se pare, rugămintea “virusând-o” fericit (că tot suntem în plină pandemie), anul trecut, cu rolul principal în piesa „Repetiţia vieţii mele”, de la Teatrul Nottara, piesă propusă drept omagiu adus propriei sale cariere în teatru şi film.
Mâine, cunoscuta actriță împlinește 81 de ani. Să-i urăm sănătate, bucurii, clipe senine și liniștite și încă multe împliniri pe scena teatrului, pe care-l iubește atât de mult. La mulți ani, Anda Caropol!
