Oficial, într-un limbaj propriu statisticii (conform Wikipedia), Denisa Comănescu este o poetă, editoare și traducătoare română. Sub licență poetică însă, dar în strânsă concordanță cu realitatea „oficială”, este un spirit care de mai bine de cinci decenii aleargă viu de la o carte la alta, adăpându-se, sorbind cu nesaț alte spirite mistuite în cuvinte, în rânduri, în pagini, aidoma harnicei albine ce zboară zigzagând din floare în floare, parcă neajungându-i câmpia, numită lapidar de oameni, bibliotecă.
S-a născut pe 4 februarie 1954, la Buzău, și-n „copilăria mică” a locuit la curte, într-o casă mare cu grădină și o curte unde ouau și cotcodăceau o groază de găini, care beau apă din fosta caschetă de război a tatălui.
Bucuria și sensibilitatea poeziei i-au fost transferate de mama sa care-i citea mult din Eminescu, Alecsandri, Coșbuc. La cinci ani știa pe de rost „Pastelurile” lui Alecsandri, iar când venea iarna, troienită și înconjurată de alb, îi bătea inima tot în ritmul versurilor lui Alecsandri, pe care le recita în gând sau cu voce tare.
Prima poezie a scris-o pe când trecea în clasa a V-a. Era o poezie dedicată băncii în care stătuse și buchisise, o poezioară a despărțirii de ceva drag. Mai serios a început să scrie în anii când era elevă la liceul „Mihai Eminescu” din Buzău, versurile fiindu-i publicate în ziarul local „Viața Buzăului”.
Așa au fost începuturile. În „copilăria mare”, prin anii 70, asculta „Metronom”, emisiunea lui Cornel Chiriac de la „Europa Liberă” și învăța pentru facultate, încă nehotărâtă dacă să se îndrepte spre Chimie sau spre Filologie.
Ca de obicei a hotărât destinul, deghizat într-o întâmplare. Adică, un rol esențial l-a avut, la liceu, o întâlnire cu clasa, la care au participat Nicolae Manolescu și Alexandru Ivasciuc. Și atât de frumos a vorbit Manolescu despre lumea ficțiunii lui Ivasciuc, încât a ales Filologia. A intrat prima la facultate, la Română-Latină, dar cum Ceaușescu a hotărât să scoată latina din școli, a trecut la Română-Engleză.
Cu adevărat, în 1975, debutează cu poezie în revista „România literară”, urmând ca, de-a lungul timpului, poeziile și articolele să-i fie publicate în țară și străinătate: „Luceafărul”, „Tribuna”, „Orizont”, „Kalliope” (SUA), „Rialto”, „Omni-plus” (Marea Britanie), etc.
Debutul editorial se produce odată cu volumul de versuri „Izgonirea din Paradis”, pentru care i-a fost acordat Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor. Au urmat „Cuțitul de argint” (1983), „Barca pe valuri” (1987), „Urma de foc” (1999) și „Acum biografia de-atunci” (2000).
În 1978, era redactor responsabil cu literaturile de limbă engleză la Editura Univers, editură pe care o părăsește abia în 2001. Între 2001-2006, coordonează seria de literatură universală a „Bibliotecii POLIROM”.
În mai 2006, lansează prima colecție de carte personalizată,„Raftul Denisei”, la Editura Humanitas. Un an mai târziu, devine director general al editurii Humanitas Fiction și „cel mai bun editor din spațiul românesc pe literatură străină”, așa cum consideră Gabriel Liiceanu.
Cam așa au stat lucrurile (și poeziile) cu Denisa Comănescu. Căutându-și culcuș încă de azi, mâine, pe „Raftul Denisei”, se va trezi somnoroasă ziua ei de naștere. Să-i dăm binețe și să-i urăm: La mulți ani, Denisa Comănescu!
