Cea mai mare gimnastă a României după Nadia Comăneci, Ecaterina își sărbătorește azi ziua de naștere. Cu această ocazie, miscareaderezistenta.ro îi urează multă sănătate și la mulți ani!
Născută la 22 ianuarie 1968, în satul Zagon, din județul Covasna. Ecaterina Szabo speră încă în adâncul sufletului că într-o zi se va întoarce definitiv în casa in care s-a născut.
"Mi-e dor de perioada când antrenam. Îmi lipsesc copiii, sala de sport, competițiile. Când vor ajunge copiii mei pe picioarele lor, o să mă întorc acasă definitiv, alături de soțul meu. Atunci voi putea să compensez copilăria pierdută din cauza gimnasticii. Aici se odihnesc părinții mei, aici mă simt cu adevărat acasă", spune fosta sportivă.
În 2010, a fost operată din cauza unor probleme la coloană, însă durerile nu îi dau pace nici astăzi. "În 2008 am resimțit primele dureri. Timp de doi ani m-am zbătut, în speranța că durerile vor dispărea. În 2010 am fost operată. Am hernie de disc la patru vertebre, însă doar la una m-am operat. Când mă gândesc că mai am în față încă trei operații, rămân fără cuvinte”.
Amintiri de la Onești
“A fost o perioadă dificilă a vieții mele. M-au rupt de familie, prieteni, copilărie. Totul era calculat. Aveam voie să mâncăm foarte puțin. Cine nu ținea pasul era imediat eliminat. Ne cântăreau de mai multe ori pe zi. Măsurile erau extrem de severe. Aceasta a fost și cheia succesului. Gimnastele renumite nici nu ne băgau în seamă, ne tratau cu indiferență. Cel puțin nu se aștepta nimeni să intrăm în competiție cu ele.
Stresul și munca grea ne duceau la epuizare. Nu în ultimul rând, antrenorii ne și băteau. Am pierdut numărul batailor incasate. Îmi amintesc doar urmele loviturilor. Dungi, în culori variate, de la roșu la albastru spre negru, acopereau corpul meu. Eram copii, era un alt regim, nu puteam spune nimic. O singură dată am vrut să fug din centru. Mi-am anunțat mama să vină să mă ia acasă. Până a venit ea, mi-a trecut supărarea", se confesează Kati Szabo.
Succesul de la Los Angeles
Kati Szabo era una dintre favoritele la titlul olimpic din 1984, de la Los Angeles. "Principala rivală era americanca Mary-Lou Retton, antrenată de Karoly Bela, care rămăsese în America în 1981. Fiind izolate, noi am aflat cu puține zile înainte de competiție că țările socialiste boicotează Olimpiada. La felul cum ne-au pus la treabă antrenorii, eram convinsă că vom fi prezente. Aveam un exercitiu foarte bun și eram sigură că pot învinge toate rivalele. Retton era cea mai bună la sărituri. Nici nu mă pregătisem la acest aparat, mizam pe restul. În final au fost patru medalii de aur.
Puteau fi cinci, dar antrenorul Karoly Bela avea o influență atât de puternică în gimnastica mondială, încât o medalie de aur era garantată pentru americani. Au stins lumina timp de 15 minute înainte să încep exercițiul, ca să mă încurce. Mă doare că am obținut doar argintul la individual compus, meritam mai mult. Bucuria a durat două-trei minute, cât mi s-a cântat imnul. Când am coborât, mi-am dat seama că de mâine începe totul de la început", își aduce aminte Szabo.
Regrete
"La revenirea în țară am fost ignorată complet. Nici nu aveam pretenția să mă aștepte vreo fanfară. Politicienii au început să îmbrățișeze membri echipei, fără să mă bage în seamă, deși adusesem țării patru medalii de aur, iar România s-a clasat pe podium. Nu m-au plimbat prin țară, cum o făcuseră cu Nadia Comăneci, cu opt ani în urmă. Nu m-a întrebat nimeni cum a fost, cum m-am simțit. N-am fost primită de Ceaușescu, nici nu mi-am dorit asta vreodată. Am fost primită ca o campioană doar în satul meu, Zagon, de localnici și de oameni din împrejurimi, care au dorit să îmi mulțumească.
Au fost câțiva care mi-au scris poezii, iar secretarul de partid a rezolvat să mi se zugrăvească camera. Sătenii ne-au umplut curtea de flori. Am primit scrisori de la oameni, dar atât. Ne-au promis câte o mașină pentru fiecare medalie de aur. Nu am primit nimic. Ne-au promis 50.000 de lei pentru un aur. N-am primit nici un sfert din ce au promis. Nici măcar nu am avut curajul să cer explicații. Am fost umilită în permanență. Nu mă includeau în lot înaintea marilor competiții. Doar când vedeau că rezultatele sunt slabe, mă chemau și pe mine. Dar eu nu mai puteam fi atât de bună ca la Los Angeles, fiindcă eram exclusă din pregătirea centralizată", își amintește cu regret fosta sportivă.
"Sunt eroul fiului meu"
Katy Szabo s-a retras după Olimpiada de la Seul din 1988. "N-am rămas cu nici un beneficiu financiar după atâția ani de gimnastică. Am reînceput de la zero. Am realizat totul pe picioarele mele. Am obținut licența de antrenor și am profesat la Deva, unde am descoperit câteva talente. Am plecat în Franța cu soțul meu și ne-am stabilit în localitatea Chemallieres, unde am profesat ca antrenor. Aici mi s-au născut copiii, Lorenzo și Zeno. La școală, pe Lorenzo l-au rugat să numească un erou, iar el m-a numit pe mine. Pentru astfel de momente merită să trăiești", a încheiat Kati Szabo.
În anul 2000, Ecaterina Szabo și-a primit locul meritat în istoria gimnasticii mondiale, fiind inclusă în Hall of Fame-ul rezervat marilor gimnaști ai lumii. Nici foștii ei consăteni din Zagon n-au stat cu mâinile în sân. Au deschis un mic muzeu cu toate trofeele ei, iar școala din localitate și Sala de sport din Sfântu Gheorghe îi poartă numele, ca semn al recunoștinței pentru meritele sale.
