Toți cei care ajung în curtea unei mânăstiri, după ce, curioși, au străbătut fiecare colțișor, intră cu închinăciune în Casa unde urechea Domnului este mai aproape ca oriunde de rugăciunile rostite în gând ale credincioșilor.
De regulă, cine alege ca tur al mânăstirilor județul Neamț, dintâi merge să viziteze Agapia și Văratecul. Așezate destul de aproape una de alta, nu-ți ia prea mult să te bucuri de liniștea dinăuntrul zidurilor lor (am scris despre ele cu puțină vreme în urmă, căutați-le pe site-ul www.mariustuca.ro). Odată vizitate, după Văratec, ne îndreptăm spre Mânăstirea Bisericani. Aflată pe drumul spre Bicaz, pe dreapta, ca să ajungi la ea, musai trebuie să urci toată coama muntelui. Dar câtă bucurie!
Cu fiecare kilometru urcat, aproape de zăgazurile norilor, poți vedea pe toată întinderea strălucirea apelor lacului Izvorul Mureșului, închise în burta munților de un uriaș baraj de beton, aproape de orașul Bicaz. Sus, mânăstirea este pustie. Sufocată de jur-împrejur de clădirile sinistre ale unui sanatoriu de boli de plămâni, biserica nu mai are aer, plămânii acesteia parcă uscându-se ca tusea seacă a bolnavilor ce stau galbeni la ferestrele fără perdele. Doar de Paște și de Crăciun mai vin călugării și preoții să înveselească cu lumina vie a lumânărilor zidurile de interior nepictate ale mănăstirii, a cărei piatră de temelie a pus-o, în 1517, voievodul Ștefăniță Vodă.
La câțiva kilometri de Bisericani se află Mânăstirea Bistrița, ctitorită de Alexandru cel Bun, în anul 1407. Se află în munții Moldovei, în comuna Viișoara, dosită într-un fund de vale din stânga râului Bistrița, în marginea de sus, sub munte, la 2 km de DN 15. Prima ctitorie mânăstirească a fost o modestă biserică de lemn. În locul ei, Alexandru cel Bun a ridicat în 1407 o biserică de piatră, prevăzută cu gropniță, unde voievodul și-a găsit locul de veșnică odihnă (la 1432). În noiembrie 1418 a fost înmormântată aici doamna Ana, soția lui Alexandru cel Bun. În anul 1411, Alexandru cel Bun contribuie cu danii la înzestrarea mânăstirii. În 1428 îi supune 59 de biserici din diferite sate boierești.
Mai apoi, Ștefan cel Mare a așezat o piatră pe mormântul Anei, soția lui Alexandru cel Bun. Și tot Ștefan cel Mare, după cum arată inscripția votivă, a zidit turnul-clopotniță (1498), clădire masivă, cu plan pătrat, sprijinit la colțuri de 4 contraforturi treptate. De altfel, mânăstirea Bistrița, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este ctitoria a cinci domni mușatini, și singura din ținutul Neamțului care este necropolă voievodală. Biserica mânăstirii, așa cum o vedem astăzi, a fost în întregime refăcută de către Alexandru Lăpușneanu (1554). Ea a suferit noi refaceri și în secolul al XIX-lea. Pictura originală nu se mai păstrează. Totodată, la Bistrița s-a întocmit cel dintâi letopiseț scris în țările române – „Letopisețul anonim al Moldovei” (numit în trecut și „Letopisețul de la Bistrița”) - , cuprinzând, pe scurt și cronologic, domnii și evenimentele istorice dintre anii 1359-1506, din Moldova. Aici s-a scris și primul pomelnic începând din 1407.
În curtea cu bănci de lemn, câteva femei erau la spovedit. Cu smerenie, sperau ca, prin mărturisire, Dumnezeu să le ierte. Căci de 600 de ani, pe aceste pământuri se trăiește continuu cu smarenie și credință. Dă să apună soarele. De dinapoia noastră, la mânăstire, se bate toaca.
