Norvegia și Finlanda înăspresc restricțiile la frontiere

19 Aug 2020
Norvegia și Finlanda înăspresc restricțiile la frontiere

Finlanda, relativ scutită de pandemia de COVID-19, a impus miercuri restricţii asupra călătoriilor dinspre majoritatea ţărilor Uniunii Europene, lăudându-se acum cu politica frontalieră "cea mai strictă" din blocul comunitar, relatează AFP, preluată de agerpres.ro.

În aceeaşi zi, o altă ţară nordică, Norvegia, a adăugat Grecia, Marea Britanie, Irlanda, Austria şi unele regiuni din Suedia şi Danemarca pe lista ţărilor unde călătoriile "neesenţiale" nu sunt recomandate.

Finlanda şi Norvegia au limitat cu succes pe teritoriul lor pandemia care s-a soldat cu peste 780.000 de morţi în întreaga lume, dar cele două ţări se confruntă de câteva săptămâni cu o uşoară creştere a numărului de cazuri. Îngrijorarea a fost însă atât de mare, încât prima dintre ele a înscris-o pe a doua pe lista sa roşie.

Măsura anunţată de Helsinki, care va intra în vigoare începând cu 24 august, nu priveşte persoanele care vin din Italia, Ungaria, Slovacia, Estonia şi Lituania, unde rata de contaminare din ultimele 14 zile a fost scăzută.

Călătorii care provin din alte ţări ale UE trebuie în schimb să vină cu un motiv "valabil" pentru a se deplasa în Finlanda şi să respecte o carantină de două săptămâni la sosire.

"Politica la frontierele Finlandei este cea mai strictă din Uniunea Europeană, pentru că am dorit să menţinem situaţia relativ bună în contextul virusului", a declarat ministrul de interne, Maria Ohisalo, în cadrul unei conferinţe de presă.

Din luna iunie, Finlanda le permite locuitorilor din ţările care au înregistrat mai puţin de opt cazuri noi de COVID-19 la 100.000 de locuitori în cursul ultimelor două săptămâni să treacă frontierele fără restricţii.

Pragul impus de această ţară nordică este mult mai sever decât cel al Norvegiei, care are un prag de 20 de noi cazuri la 100.000 de locuitori.

Finlanda este, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, una dintre ţările Europei cu o rată foarte scăzută de contaminare (5,3 noi cazuri la 100.000 de cazuri în ultimele două săptămâni), dar o creştere uşoară a numărului de contagieri provoacă temeri privind un nou val al virusului.

Restricţiile la frontierele terestre cu Suedia şi Norvegia sunt totuşi relaxate, pentru a facilita circulaţia populaţiilor frontaliere.

Finlanda intenţionează să interzică şi zborurile de la Skopje, Macedonia de Nord, din cauza "numărului extrem de ridicat de infecţii" produse pe teritoriul acestei ţări.

Adăugând, începând de la 22 august, patru ţări şi anumite regiuni la recomandarea autorităţilor sanitare, Norvegia a ridicat la circa 20 numărul destinaţiilor nerecomandate în UE, Spaţiul Economic European şi spaţiul Schengen.

Această listă includea deja Franţa, Spania, Portugalia, Elveţia sau Polonia.

Pasagerii care provin din aceste ţări trebuie să se supună unei perioade de autoizolare de zece zile la sosire.

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră